Generalul ucrainean Oleksandr Sîrski: „Trupele ruse sunt împotmolite” /Președintele Zelenski avertizează că rușii vor să ocupe orașul HARKOV

Publicat: 24 05. 2024, 20:03
Actualizat: 24 05. 2024, 20:14
RĂZBOI în Ucraina, ziua 994. Rusia pregătește asaltul asupra Zaporojie / Sursa FOTO: Shutterstock

Generalul ucrainean Oleksandr Sîrski a declarat că trupele ruse sunt „împotmolite” pe străzile din orașul Vovchansk din oblastul Harkov. 

El adaugă că trupele ruse suferă „mari pierderi” și că au fost „oprite” de trupele ucrainene.

Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a avertizat că rușii ar putea ataca în mai multe valuri regiunea Harkov. Ținta rușilor este să ocupe orașul Harkov, a avertizat președintele.

General ucrainean: „Rușii au avansat 10 km în Harkov, dar sunt împotmoliți”

Din 10 mai, Rusia a lansat o nouă ofensivă în nordul oblastului Harkov. Trupele rusești au avansat 10 km în regiune, având întăriri din diferite sectoare.  Dar potrivit lui Sîrski, întăririle rusești eșuează în a furniza suport pentru operațiunile de asalt în regiune.

Între timp, trupele rusești de lângă satul Lyptsi au trecut în postura de apărare. Rușii amplasează mine în împrejurimi pentru a se apără de atacurile ucrainene, scrie Kyiv Independent.

Sirski mai spune că inamicul rus nu reușește să străpungă apărarea din satul Kvslivka pentru a ajunge pe malul râului Oskil. Generalul mai spune că luptele din Pokrovsk și Kurakhove sunt aprige.

Citește și: Reuters: Vladimir Putin vrea negocieri pentru oprirea RĂZBOIULUI din Ucraina pe actualele linii ale frontului