George H. W. Bush respiră normal, dar va rămâne o a șaptea noapte în spital
Bush, în vârstă de 90 de ani, a fost spitalizat marțea trecută, la Houston Methodist Hospital.
„Respirația președintelui Bush a revenit la normal, însă el va rămâne la Houston Methodist Hospital încă o noapte, așteptând autorizația oficială a medicilor săi pentru a reveni acasă”, a precizat Jim McGrath într-un comunicat.
„Fostul președinte și soția sa transmit mulțumiri întregii lumi pentru urările de bine și rugăciuni”, a adăugat el.
George H. W. Bush a fost vizitat membri ai familiei sale în ziua de Crăciun, joi, iar purtătorul său de cuvânt a afirmat că fostul președinte se simte bine.
Născut în 1924, în statul Massachusetts (est), George H.W. Bush – fiu de senator – a devenit în 1989 al 41-lea președinte al Statelor Unite și a exercitat un mandat (1989-1993).
El a fost înfrânt de către democratul Bill Clinton în alegerile prezidențiale din 1992, iar cel mai mare dintre cei șase copii, George W. Bush, a devenit președinte opt ani mai târziu.
Jeb Bush, alt fiu al fostului șef de stat, a anunțat recent că se lansează în cursa pentru fotoliul de la Casa Albă.