Germania, ajutor militar de 13 milioane de dolari pentru Irak. Ce primesc irakienii pentru a se lupta cu Stat Islamic
Noile ajutoare, anunțate în urma unei întâlniri desfășurate la Berlin între cancelarul german, Angela Merkel, și premierul irakian, Haidar al-Abadi, sunt în valoare de 13 milioane de euro.
Anul trecut, Germania a acordat ajutor militar în valoare de 70 de milioane de euro, inclusiv rachete și lansatoare de tip Milan împotriva vehiculelor blindate.
Noul ajutor constă în alte 30 de lansatoare și 500 de rachete, precum și 203 lansatoare de rachete portabile, 4.000 de puști și zece vehicule blindate Dingo.
Abadi a precizat că schimburile de informații secrete cu Germania sunt vitale în depistarea luptătorilor străini, printre care și cetățeni germani care luptă alături de militanții grupării Stat Islamic.
Premierul irakian, care participă și la Conferința pentru Securitate de la Munchen, a adăugat că Irakul are nevoie de „sprijinul continuu al Germaniei și al țărilor din coaliție” pentru a învinge gruparea Stat Islamic.