Germania cere adoptarea unor sancţiuni mai dure împotriva Rusiei

Publicat: 19 12. 2021, 16:42
Sursa FOTO: wikimedia.org

Noul ministru german al apărării Christine Lambrecht s-a pronunţat duminică pentru adoptarea unor sancţiuni mai dure contra Rusiei, care a desfăşurat zeci de mii de soldaţi la frontiera cu Ucraina.

Lambrecht începe duminică prima sa vizită externă printr-o deplasare în Lituania, unde va inspecta unităţi militare prezente în ţara baltică.

Cei responsabili pentru o agresiune trebuie să suporte „consecinţe personale”, a declarat Christine Lambrecht pentru publicaţia Bild am Sonntag, adăugând că Germania şi aliaţii săi „au în vizor” pe preşedintele rus Vladimir Putin şi anturajul acestuia, scrie Reuters.

„Trebuie să epuizăm toate posibilităţile de sancţiuni diplomatice şi economice. Fiecare pas suplimentar trebuie să fie efectuat în acord cu aliaţii noştri”, a continuat politiciana social-democrată germană.

Aproximativ 550 de soldaţi germani sunt desfăşuraţi în baza militară Rukla din Lituania, iar Germania conduce batalionul multinaţional din ţara baltică. Unităţi militare similare au fost trimise şi în Estonia, Letonia şi Polonia în 2017 pentru a descuraja o eventuală agresiune din partea Rusiei, după ce aceasta a anexat Crimeea în 2014 şi ulterior a ajutat separatiştii din estul Ucrainei.

După ce a concentrat aproape 100.000 de militari în apropierea graniţei cu Ucraina, Rusia a prezentat vineri propuneri privind scăderea rolului SUA şi al NATO în fosta Uniune Sovietică şi în Europa de Est, cerând negocieri de urgenţă cu Washingtonul.

De partea sa, Occidentul a ameninţat Moscova cu sancţiuni dure dacă în Ucraina ar intra militari ruşi.