Prima pagină » Știri externe » Germania cere insistent Israelului să evite atacurile asupra civililor / Aproape două milioane de oameni din Fâșia Gaza și-au părăsit locuințele

Germania cere insistent Israelului să evite atacurile asupra civililor / Aproape două milioane de oameni din Fâșia Gaza și-au părăsit locuințele

Germania cere insistent Israelului să evite atacurile asupra civililor / Aproape două milioane de oameni din Fâșia Gaza și-au părăsit locuințele

Germania a îndemnat, luni, Israelul să depună eforturi pentru evitarea atacurilor asupra civililor din Fâșia Gaza, exprimând dubii asupra modului în care este exercitat dreptul la autoapărare, în contextul în care aproape două milioane de oameni au fost nevoiți să își părăsească locuințele din cauza ofensivei militare israeliene.

”Problema principală este cum este exercitat dreptul la autoapărare. Exact în această etapă a ofensivei există responsabilitatea evitării atacurilor asupra civililor”, a declarat Annalena Baerbock, ministrul de Externe al Germaniei, potrivit site-ului Tagesschau.de.

Armata israeliană a intensificat, în ultimele 24 de ore, ofensiva din Fâșia Gaza, vizând zeci de obiective ale grupurilor militante Hamas și Jihadul Islamic din orașele Khan Younis, Deir al-Balah și Rafah.

Aproximativ 50 de civili palestinieni au fost uciși, luni, în bombardamente atribuite Israelului care au vizat două școli din orașul Gaza, au declarat surse citate de agenția de presă palestiniană Wafa și de cotidianul Le Monde.

În ultimele 48 de ore au fost ucise peste 500 de persoane, iar bilanțul bombardamentelor israeliene a ajuns la cel puțin 15.899 de morți. Alte aproximativ 42.000 de persoane au fost rănite, iar câteva mii sunt date dispărute, potrivit Ministerului local al Sănătății, subordonat organizației islamiste Hamas.

Trei militanți palestinieni au fost uciși luni în confruntări militare produse în celălalt teritoriu palestinian, Cisiordania.

Zeci de rachete au fost lansate, luni, spre orașele Ramat Gan, Kiryat Ono, Savyon, Yehud-Monoson și Or Yehuda, situate în centrul Israelului.

Aproximativ 1,9 milioane de persoane, 80% din populația totală, au fost nevoite să își părăsească locuințele în Fâșia Gaza din cauza conflictului, potrivit Agenției Națiunilor Unite pentru Ajutarea Refugiaților Palestinieni (UNRWA).

Pe frontul nordic, forțele militare israeliene au bombardat, luni, un depozit de armament al mișcării islamiste Hezbollah în zona Arab Al-Aramsh, în sudul Libanului, ca ripostă la atacuri cu rachete și obuze lansate spre localitățile Tel-Hai, Kiryat Shmona și Shetula, situate în nordul Israelului.

Foto: Profimedia

Citește și:

ANALIZĂ Netanyahu insistă să demonstreze că obține rezultate, dar se confruntă cu presiuni tot mai intense, la nivel intern și internațional

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una ... vezi toate articolele

Citește și