Prima pagină » Știri externe » Germania consideră criza CLIMATICĂ „provocare majoră de securitate” și avertizează că lipsa resurselor generează instabilitate

Germania consideră criza CLIMATICĂ „provocare majoră de securitate” și avertizează că lipsa resurselor generează instabilitate

Guvernul Germaniei consideră criza climatică o ”provocare majoră de securitate”, care generează conflicte și riscă să afecteze stabilitatea mondială, afirmă Annalena Baerbock, ministrul german de Externe, cerând acțiuni comune la nivel internațional pentru atenuarea efectelor încălzirii climei.

”Criza climatică limitează resursele vitale: apa, terenurile arabile și terenurile locuibile. Este evident că actuala criză climatică reprezintă o provocare majoră de securitate a vremurilor noastre. Criza climatică amplifică actualele conflicte, conduce la deplasarea populațiilor, ceea ce generează instabilitate globală”, a afirmat Annalena Baerbock în discursul rostit marți la Conferința pe tema Climei și Securității, desfășurată la Berlin.

Ministrul german de Externe a pledat pentru intensificarea cooperării internaționale în sensul atenuării efectelor modificărilor climatice. Baerbock a notat că este necesară garantarea ”condițiilor climatice pentru pace”, argumentând că multe conflicte sunt generate de limitarea resurselor naturale.

”Este important ca acțiunile climatice să nu fie doar o chestiune a organizațiilor ecologiste, nici doar de tip tehnologic, prin care să realizăm transformarea spre neutralitatea climatică, ci trebuie să avem permanent în minte că este vorba de cea mai mare provocare de securitate”, a subliniat Baerbock la conferința organizată de Ministerul german de Externe.

”În aceste vremuri, criza climatică are legătură cu producerea conflictelor pe plan global. Este necesară cooperare în materie de securitate, deși sunt multe dispute. Guvernul Germaniei și echipa din cadrul Uniunii Europene au inițiat de trei ani combinarea politicii externe cu politicile climatice, întrucât problemele de securitate nu pot fi tratate separat de provocările climatice și, în mod similar, contracararea crizei climatice trebuie să fie o contribuție importantă la securitatea globală”, a insistat ministrul german de Externe.

Guvernul Germaniei propune modalități de cooperare pentru atenuarea efectelor modificărilor climatice și consolidarea apărării și securității.

”Vor fi discutate modalități de analizare a riscurilor climatice și de creare a unor sisteme de avertizare timpurie care să contribuie la asigurarea păcii și la stabilizarea zonelor sensibile”, precizează Ministerul german de Externe.

Foto: Profimedia

Citește și:

Axios.com: Administrația Biden nu mai are încredere în Guvernul NETANYAHU /Washingtonul cere ”transparență” privind planurile contra Iranului

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una ... vezi toate articolele

Citește și