Germania ia măsuri extreme împotriva imigranților nord-africani
Burkhard Lischka, un purtător de cuvânt al Partidului Social-Democrat (SPD), a declarat că cererile de azil depuse de cetățeni algerieni și marocani vor fi procesate în doar câteva săptămâni, deși până acum durata medie depășea 15 luni.
„Este vorba de o măsură de protecție pentru contracararea activităților infracționale”, a declarat Lisckha, citat de Reuters.
Membri ai Uniunii Creștin-Democrate (CDU) și Uniunii Creștin-Sociale (CSU) au propus catalogarea Marocului, Algeriei și Tunisiei drept „state sigure”, de unde nu pot fi acceptate solicitări de azil, după decizii similare luate anul trecut în cazul Albaniei, Muntenegrului și Kosovo.
Guvernul Germaniei a anunțat marți că analizează măsuri de accelerare a procedurilor de expulzare a străinilor care comit infracțiuni, ca reacție la agresiunile care au vizat femei, în Koln și în alte orașe, de Revelion.