Germania introduce amenzile pentru părinții care refuză să își vaccineze copiii. Care e situația în România unde decesele din cauza rujeolei au ajuns la 27
Începând cu 1 iunie, Guvernul german va introduce o legislație privind vaccinarea obligatorie a copiilor, care îi va obliga pe părinți să-și vaccineze micuții, în caz contrar aceștia urmând să primească amenzi de până la 2.500 euro.
Noua lege va obliga reprezentanții grădinițelor să raporteze autorităților cazurile în care părinții refuză să își vaccineze copiii.
Ministrul german al Sănătății, Hermann Gröhe a explicat că măsurile se impun pentru creșterea ratei de vaccinare și stoparea epidemiei de rujeolă cu care se confruntă țara sa.
Organizația Mondială a Sănătății avertiza, luna trecută, că rujeola se răspândește rapid în toată Europa din cauza scăderii acoperirii vaccinale.
În Germania, scăderea ratei de imunizare s-a produs, potrivit statisticilor, din cauza controversei legate de legătura care ar exista între vaccinare și apariția autismului la copii.
„Înmulțirea deceselor cauzate de rujeolă nu trebuie tratată cu indiferență. Acesta este motivul pentru care înăsprim regulile legate de vaccinare”, a explicat Hermann Gröhe.
Potrivit noilor reglementări, părinții care nu vor dovedi prin intermediul unei adeverințe semnată de medic vaccinarea copiilor, riscă excluderea acestora din urmă din centrele de îngrijire zilnice pentru copii de pe tot teritoriul Germaniei.
Această țară s-a confruntat cu 410 cazuri de rujeolă în doar în primele patru luni ale acestuia an. Prin comparație, în tot anul trecut la nivel național au fost înregistrate numai 325 de cazuri, potrivit Institutului Robert Koch.
Mama a trei copii a murit săptămâna trecută, din cauza rujeolei, în orașul german Essen. Tot săptămâna trecută, o curte de judecată a dat o sențintă în favoarea unui tată care a cerut să fie lăsat să își vaccineze copilul chiar dacă mama acestuia nu era de acord, argumentând că este în interesul copilului.
Rujeola poate conduce la apariția unor afecțiuni serioase, potențial cauzatoare de moarte, incluzând pneumonia, encefalita și orbirea.
Regulile privind vaccinarea sunt înăsprite în toată Europa, după ce OMS a avertizat că nicio țară nu este scutită de riscul de a dezvolta o epidemie, având în vedere că, oricând, o persoană bolnavă poate ajunge pe teritoriul ei.
Cele mai multe cazuri de rujeolă sunt înregistrate în România, unde de la începutul anului 2016 au fost raportate 3.400 de cazuri de rujeolă și 27 de decese cauzate de această boală. Țara noastră se confruntă și cu o lipsă de vaccinuri dintre cele incluse în schema obligatorie, cum ar fi antihepatiticul B sau ROR-ul, criză pe care autoritățile întârzie să o rezolve.
Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică un draft al Legii Vaccinării Obligatorii, însă actul normativ nu cuprinde niciun fel de sancțiuni pentru părinții care refuză să își vaccineze copiii. Ministrul Sănătății a motivat lipsa sancțiunilor, explicând că acestea ar trebui să fie hotărâte în urma dezbaterii publice, astfel încât nimeni să nu fie nemulțumit de forma finală a legii.
În timp ce autoritățile tergiversează luarea unor măsuri clare și adoptarea unor reglementări care să rezolve, într-adevăr, problema, o altă fețită de numai 3 ani a murit din cauza complicațiilor cauzate de rujeolă. Fetița nu fusese vaccinată.
OMS recomandă ca rata de vaccinare să fie de cel puțin 95% în rândul populației, însă foarte multe țări se chinuie să atingă această limită recomandată.
Declinul imunizării obligatorii a condus la înmulțirea cazurilor de îmbolnăvire cu alte boli, cum ar fi oreionul sau varicelă, potrivit Centrului european pentru prevenirea și controlul bolilor.
În tot acest vacarm, președintele american, Donald Trump, a declarat că el consideră că vaccinurile fac rău copiilor și a sugerat că acestea conduc la apariția autismului. Trump a fost avertizat într-o scrisoare semnată de peste 350 de medici specialiști din Statele Unite că este nevoie de o reevaluare a reglementărilor referitoare la vaccinare, în condițiile în care rapoartele arată că doar 82% dintre americani cred în puterea imunizării obligatorii.