Germania NEAGĂ că Angela Merkel ar fi propus un REFERENDUM ÎN GRECIA privind rămânerea în zona euro

Publicat: 19 05. 2012, 14:12
Actualizat: 23 05. 2012, 11:25

Germania a dezmințit anunțul guvernului grec potrivit căruia cancelarul german Angela Merkel i-ar fi sugerat președintelui elen organizarea unui referendum în Grecia pe tema menținerii țării în zona euro, informează Wall Street Journal.

Biroul premierului grec a anunțat joi că, în cursul unei discuții telefonice cu președintele Carolos Papoulias, Angela Merkel „a evocat ideea organizării unui referendum, în paralel cu alegerile din 17 iunie, pentru a se afla dacă cetățenii greci doresc sau nu rămânerea în zona euro”.

În primă fază, Berlinul a refuzat să comenteze anunțul grecilor. Pe urmă, când presupusa propunere făcută de Merkel a început să provoace controverse aprinse în perisajul politic din Grecia, pe motiv că ar fi o imixtiune în treburile interne ale Greciei, Berlinul a negat că oficialul german ar fi făcut o asemenea sugestie.

O purtătoare de cuvânt a guvernului german a declarat că relatările privind propunerea de referendum „sunt inexacte” și a subliniat că Merkel și Papoulias au avut o discuție confidențială, care s-a desfășurat în limba germană.

Criza din Grecia este principalul subiect de discuție al liderilor prezenți la summitul G8, care se desfășoară în18-19 mai la reședința lui Barack Obama de la Camp David, Maryland.