Germania nu vrea mai mult de 200.000 de imigranți pe an. Câte cereri a primit în 2015
„În Germania, sosirea a 100.000 până la maximum 200.000 de solicitanți de azil nu va crea probleme țării”, a specificat Seehofer, liderul Partidului Uniunea Creștin-Socială (CSU), partenerul de coaliție al Partidului Creștin-Democrat (CDU) al lui Merkel, într-un interviu acordat ziarului german Bild. În condițiile în care, în Germania, au fost depuse circa 1,1 milioane de solicitări de azil, propunerea lui Seehofer ar însemna ca țara să accepte în 2016 mai puțin de o cincime dintre imigranți față de anul precedent.
„Limitarea numărului de imigranți trebuie să constituie principalul obiectiv pe 2016 (al Germaniei)”, a pledat Seehofer înainte de conferința anuală a CSU din această săptămână, susținută în stațiunea montană Wildbad Kreuth din munții Bavariei.
„Această limită de 200.000 de imigranți este acceptabilă și, acest caz, procesul de integrare a acestora ar decurge mult mai bine. Pentru mine, ce e peste această limită înseamnă un exces”, avertizând că în 2016 ar putea sosi 1,5 milioane de imigranți în cazul în care nu sunt luate măsuri corespunzătoare pentru limitarea numărului acestora.
Merkel a refuzat până în prezent să stabilească o limită în privința numărului de imigranți. Iar cu ocazia noului an s-a adresat cetățenilor germani, afirmând că fluxul de imigranți din țară „este o oportunitate pentru ziua de mâine”.
În Germania au fost depuse circa 1,1 milioane de solicitări de azil în 2015, de cinci ori mai mult ca în 2014, a transmis presa germană în cursul acestei săptămâni. Bavaria este una dintre cele mai afectate regiuni din Germania de criza imigranților, aflându-se în sudul țării pe unde intră cei mai mulți extracomunitari.