Germania reafirmă sprijinul pentru crearea unui stat palestinian, dar respinge deciziile UNILATERALE /”Trebuie să existe un proces al dialogului”

Publicat: 22/05/2024, 21:10

Germania a reiterat, miercuri, obiectivul construirii unui stat palestinian, subliniind însă, în contextul deciziilor unor state europene de recunoaștere a ”Palestinei”, că o asemenea acțiune trebuie să fie rezultatul procesului diplomatic cu Israelul, prin aplicarea soluției coexistenței în pace a celor două state.

”Noi am transmis în trecut și repetăm în mod clar că existența unui stat palestinian rămâne obiectivul politicii externe germane, în cadrul soluției a două state, prin coexistența în pace și securitate a palestinienilor și israelienilor. Este clar că pe acest parcurs trebuie să existe un proces al dialogului, al negocierilor, este necesar un proces pentru avansarea soluției a două state”, a declarat Kathrin Deschauer, purtătorul de cuvânt al Ministerului german de Externe.

”Din punctul de vedere al Guvernului german, este clar că noi am pledat de mult timp pentru construirea instituțiilor palestiniene care să poată prelua ulterior funcții în stat. Spre exemplu, susținem consolidarea Autorității Palestiniene, printr-o serie de reforme. Guvernul german consideră că este necesar un proces politic cu obiectivul soluției a două state”, a subliniat Kathrin Deschauer.

La rândul său, Administrația Emmanuel Macron a transmis că nu se întrunesc condițiile pentru recunoașterea unui stat palestinian, subliniind că o astfel de inițiativă trebuie să fie ”utilă” în procesul de pace.

”Recunoașterea statului palestinian nu este un tabu, dar nu a venit momentul pentru o decizie a Franței în acest sens. Nu se întrunesc condițiile în acest moment pentru ca o astfel de hotărâre să aibă un impact real. O asemenea decizie trebuie să fie utilă, adică trebuie să permită o avansare decisivă pe plan politic. În această perspectivă, trebuie să intervină într-un moment bun. Soluția coexistenței a două state, israelian și palestinian, trebuie să fie un instrument util pentru pace și securitate”, a declarat Stéphane Séjourné, ministrul francez de Externe.

Norvegia a anunțat, miercuri, decizia de recunoaștere a statului palestinian, iar Spania și Irlanda intenționează să procedeze similar. În replică, Israelul a decis retragerea pentru consultări a ambasadorilor din Irlanda, Spania și Norvegia.

”Transmit un mesaj clar și fără echivoc Irlandei și Norvegiei: Israelul nu va asista pasiv la acțiunile care îi subminează suveranitatea și îi periclitează securitatea. Vor exista consecințe ulterioare. Dacă Spania își concretizează intenția de a recunoaște statul palestinian, vom lua măsuri similare și împotriva sa”, a avertizat ministrul israelian de Externe, Israel Katz.

Foto: Profimedia

Citește și:

Financial Times: UE a redus DEFICITUL comercial în relația cu Beijingul la cel mai mic nivel din ultimii trei ani

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Un studiu arată că oamenii poate absorbi vitamine direct din aer