Prima pagină » Știri externe » Germania renunță la un proiect militar cu Rusia din cauza crizei ucrainene

Germania renunță la un proiect militar cu Rusia din cauza crizei ucrainene

Germania renunță la un proiect militar cu Rusia din cauza crizei ucrainene
Potrivit Süddeutsche Zeitung, centrul din proiect ar fi trebuit să primească și să formeze 30.000 de militari pe an la Mulino, în regiunea Volga.

Ministrul Economiei, Sigmar Gabriel, care este și vicecancelar în Germania, „a retras autorizația” pentru acest proiect ce viza înființarea unei tabere de antrenament echipate integral pentru formarea trupelor rusești, afirmă cotidianul, bazându-se pe un „document scris” pe care l-a putut consulta.

Sigmar Gabriel a suspendat în martie punerea în aplicare a acestui contract în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro, pe motiv că Guvernul german consideră „inadmisibil” comerțul de armament cu Rusia din cauza crizei ucrainene.

Potrivit Süddeutsche Zeitung, centrul din proiect ar fi trebuit să primească și să formeze 30.000 de militari pe an la Mulino, în regiunea Volga, și era destinat unităților de infanterie și blindate din Rusia. El ar fi urmat să se deschidă în acest an.

Proiectul a fost lansat de precedenta coaliție guvernamentală, dintre conservatori și liberali, înainte de „marea coaliție” între conservatori și social-democrați, formată după realegerea cancelarului Anghela Merkel, în toamna lui 2013.

Citește și