Germanii, chemați la urne în cadrul alegerilor legislative
Birourile de vot s-au deschis duminică, la ora 06.00 GMT (09.00 ora României), în Germania pentru alegerile legislative care ar urma să o confirme pe Angela Merkel în funcția de cancelar pentru alți patru ani, relatează AFP.
Un număr de 61,8 milioane de germani sunt chemați la urne. Birourile de vot se vor închide la ora 16.00 GMT (19.00 ora României), iar primele estimări ale rezultatelor vor fi difuzate începând cu acel moment.
Potrivit ultimelor sondaje, conservatoarea Angela Merkel, aflată la conducerea Germaniei din 2005, este aproape sigură de un al treilea mandat, dar ea riscă să fie constrânsă să guverneze cu social-democrații.
Ultimul sondaj, apărut duminică în săptămânalul Bild am Sonntag, creditează tabăra sa conservatoare (CDU/CSU) cu 39 la sută, iar partidul liberal FDP, partenerul său de coaliție, cu doar 6 la sută, însumând astfel 45 la sută din intențiile de vot, care nu le-ar asigura însă majoritatea.
Social-democrații, cu 26 la sută, și aliații lor tradiționali Verzii, cu 9 la sută, nu au practic nicio speranță de a forma o coaliție. Scenariul cel mai probabil ar fi, în acest caz, o „mare coaliție” între conservatori și social-democrați.
„Rar s-a întâmplat în istoria Republicii Federale Germane ca rezultatul alegerilor legislative să fie atât de deschis ca acum”, afirma sâmbătă cotidianului din Munchen Süddeutsche Zeitung, în timp ce Tagesspiegel din Berlin titra duminică: „totul depinde de alegerea vostră”.