Gest neașteptat de bunăvoință al SUA la adresa Iranului

Publicat: 31 05. 2013, 18:53
Actualizat: 01 02. 2019, 06:15

Statele Unite au anunțat joi anularea unor sancțiuni economice și financiare impuse Iranului, autorizând vânzarea de echipamente și componente software către particulari iranieni, cu scopul de a facilita accesul la Internet și de a lupta împotriva cenzurii regimului, relatează AFP.

„Poporul iranian trebuie să poată comunica și să aibă acces la informații fără să fie ținta unor represalii din partea Guvernului său”, a apreciat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Jennifer Psaki, citată într-un comunicat.

„Cu scopul de a contribui la facilitarea circulației libere a informațiilor în Iran (…) Trezoreria, împreună cu Departamentul de Stat (…) autorizează exportul către Iran a unor servicii, componente software și echipamente”, anunță un comunicat al Trezoreriei.

Statele Unite, care impun un regim sever de sancțiuni împotriva Teheranului din cauza programului său nuclear, intenționează de-acum să autorizeze exportul către Iran a unor aparate ce nu pot fi folosite în scopuri militare, precum telefoane mobile, între care smartphone-uri cu cartele SIM, telefoane prin satelit sau modemuri pentru conectare la Internet, potrivit listei publicate de Biroul de control al bunurilor străinilor (OFAC).

Anularea acestor sancțiuni va „permite cetățenilor americani să furnizeze poporului iranian echipamente de comunicare mai sigure și mai sofisticate, cu scopul de a comunica între ei și cu lumea întreagă”, precizează comunicatul Trezoreriei americane.

Pe de altă parte, Trezoreria a anunțat joi că va adăuga pe lista neagră un comitet ce activează pe lângă Ministerul iranian de Justiție și este însărcinat cu ameliorarea „filtrării” conținutului pe Internet.

Statele Unite, care nu mai întrețin relații diplomatice cu Iranul de la Revoluția islamică din 1979, critică frecvent Teheranul cu privire la drepturile omului și libertatea de exprimare, reproșându-le autorităților iraniene că limitează accesul la Internet și la rețelele de socializare.