Gitenstein: Îmi dau seama de aici, din România, cât de complicat este sistemul nostru electoral și cât de mulți bani cheltuim
Ambasadorul SUA în România, Mark Gitenstein, a declarat în această seară, în cadrul unui interviu susținut la petrecerea organizată de ALEGERI SUA 2012, că și-a dat seama în România cât de complicat și cheltuitor este sistemul electoral american.
„Îmi dau seama aici că, în primul rând, colegiul de electori este foarte greu de explicat de la distanță. Un alt aspect evident de la distanță este suma mare de bani pe care o cheltuim pentru organizarea alegerilor – am înțeles că anul acesta este vorba despre 6 miliarde de dolari”, a declarat Gitenstein, la petrecerea cu aproximativ 500 de invitați români și străini, din mediul politic, diplomatic, de afaceri, cultural, dar și din presă.
„Este pentru prima oară când eu și soția mea nu suntem în Statele Unite, pentru a vota. Dar am votat amândoi, pe Internet. Este, de asemenea, pentru prima oară în 30 de ani când nu sunt în SUA, pentru a lucra într-o campanie pentru Partidul Democrat”, a precizat Gitenstein.
Ambasadorul, al cărui mandat în România se încheie după ALEGERI SUA 2012, a mărturisit că alegerile americane se văd diferit din România față de cum le percepea din „sufrageria lui din Washington”.
GÂNDUL A PREGĂTIT UN DOSAR AL ALEGERILOR SUA 2012 – CE SPUN SONDAJELE, EXPERȚII ȘI CANDIDAȚII
EFECTELE URAGANULUI SANDY ASUPRA ALEGERILOR PREZIDENȚIALE AMERICANE
ÎNREGISTRĂRILE PRIMELOR TREI DEZBATERI DIN SUA
TOTUL DESPRE A TREIA DEZBATERE PREZIDENȚIALĂ – PRINCIPALELE DECLARAȚII, CINE A CÂȘTIGAT
TOTUL DESPRE A DOUA DEZBATERE PREZIDENȚIALĂ – PRINCIPALELE DECLARAȚII, CINE A CÂȘTIGAT
TOTUL DESPRE DEZBATEREA VICEPREȘEDINȚILOR – PRINCIPALELE DECLARAȚII, CINE A CÂȘTIGAT
TOTUL DESPRE PRIMA DEZBATERE PREZIDENȚIALĂ – PRINCIPALELE DECLARAȚII, CINE A CÂȘTIGAT
CUM FUNCȚIONEAZĂ SISTEMUL ELECTORAL AMERICAN ȘI CUM SUNT „CROITE” CAMPANIILE ELECTORALE DUPĂ EL
CE SUNT SUPER PACS, MAȘINĂRIA ELECTORALĂ CARE ÎNVÂRTE MILIARDE DE DOLARI
CINE SUNT CEI MAI GENEROȘI DONATORI AI CAMPANIILOR LUI BARACK OBAMA ȘI MITT ROMNEY