Prima pagină » Știri externe » Google a publicat o hartă actualizată a Coreei de Nord, incluzând lagărele de concentrare

Google a publicat o hartă actualizată a Coreei de Nord, incluzând lagărele de concentrare

Google a publicat o hartă actualizată a Coreei de Nord, incluzând lagărele de concentrare
Google a publicat o hartă actualizată a Coreei de Nord, inlcuzând mai ales sinistrele lagăre ale regimului comunist, precum și o instalație de cercetare nucleară care se află în centrul tensiunilor în creștere dintre Phenian și comunitatea internațională, relatează AFP.

Google a publicat o hartă actualizată a Coreei de Nord, inlcuzând mai ales sinistrele lagăre ale regimului comunist, precum și o instalație de cercetare nucleară care se află în centrul tensiunilor în creștere dintre Phenian și comunitatea internațională, relatează AFP.

„Timp îndelungat, Coreea de Nord a rămas una dintre cele mai vaste zone cu date cartografice limitate. Astăzi, am remediat”, a declarat pe blogul său Jayanth Mysore, un oficial de la Google Map Maker.

Harta țării de pe Google Maps a fost alcătuită de serviciul Google Map Maker mulțumită contribuției internauților, modelului oferit de enciclopedia pe Internet Wikipedia și imaginilor prin satelit.

Ea propune o imagine mai detaliată a Phenianului, incluzând școli, hoteluri, spitale, o catedrală, o piață și parcuri atât de o parte, cât și de cealaltă a fluviului Taedong care traversează capitala.

În afara Phenianului, harta est mai clară, fiind observate câteva orașe mari, aeroporturi, o rafinărie, o instalație de cercetare nucleară și, în special, pete gri reprezentând taberele regimului.

De exemplu, la 100 de kilometri nord-est de Phenian, se observă lagărul N°18, identificat ca „gulag”, iar în apropiere de frontiera chineză, lagărul de muncă N°22. Harta marchează cu precizie amplasarea unei fabrici farmaceutice, a uneia alimentare, a unei armurării și barăci pentru paznici.

Într-un raport publicat în mai 2011, Amnesty International afirma că lagărele de concentrare au crescut ca dimensiune și număr în ultimii zece ani și aproximativ 200.000 de persoane sunt închise în condiții „atroce”.

„Numeroase persoane din lume sunt fascinate de Coreea de Nord, dar țările sunt extrem de importante pentru sud-coreeni, care au acolo legături ereditare”, a adăugat Mysore.

Cu toate acestea, harta îmbunătățită a Coreei de Nord rămâne foarte sumară.

Oficial, Coreea de Nord și Coreea de Sud sunt în război, iar călătoriile străinilor în nordul peninsulei sunt limitate.

Nord-coreenii trăiesc într-una dintre țările cele mai izolate și mai cenzurate din lume, accesul la Internet fiind destinat doar unei minorități infime de câteva sute de persoane din rândul elitelor și studenților.

Prin urmare, străinii nu au niciun mijloc de a obține informații despre topografia, urbanizarea sau localizarea unor instalații strategice.

Publicarea hărții nord-coreene intervine după ce președintele Google Eric Schmidt, împreună cu fostul diplomat american Bill Richardson, au efectuat o vizită „umanitară privată” timp de trei zile în Coreea de Nord.

La întoarcere, el a declarat că „decizia (nord-coreenilor) de a rămâne izolați în spațiul virtual afectează doar universul și creșterea lor economică”, în timp ce „planeta devine din ce în ce mai conectată”.

Google a participat deja la dezvăluirea amplasării unor lagăre nord-coreene datorită serviciului de imagini prin satelit, Google Earth, utilizat frecvent de către ONG-uri pentru apărarea drepturilor omului.

O purtătoare de cuvânt a Ministerului sud-coreean pentru Reunificare a salutat oportunitatea ca lumea „să afle mai multe” și Coreea de Nord „să fie mai deschisă”.

Sud-coreenii, ca Lee Nak-Ye, președintele unei asociații pentru refugiați, de asemenea s-au bucurat. „Aș fi fericit să văd o hartă a orașului meu natal”, a spus Lee, în varstă de 80 de ani, care a părăsit nordul peninsulei în 1950.

Tensiunile dintre Phenian și comunitatea internațională au crescut în decembrie, când Coreea de Nord a lansat o rachetă, considerată de Washington și aliații săi un nou test balistic.

Consiliul de Securitate al Națiunilor Unite a adoptat sancțiuni sporite împotriva regimului nord-coreean, care, drept răspuns, și-a anunțat intenția de a proceda la un al treilea test nuclear.

Autor

Citește și