Marea Britanie nu va tolera atacurile militanților huthi asupra navelor din Marea Roșie, a afirmat Grant Shapps, ministrul britanic al Apărării, justificând, în Camera Comunelor, raidurile aeriene efectuate de armata britanică și de Statele Unite în Yemen.
”Noi nu vrem o confruntare militară, îi îndemnăm pe militanții huthi și pe toți cei care îi susțin să înceteze aceste atacuri ilegale și inacceptabile. Dar, dacă va fi necesar, Marea Britanie nu va ezita să riposteze din nou, pentru autoapărare. Domnule președinte, o descriere mai puțin ostilă a sponsorilor terorismului nu este în avantajul ordinii noastre internaționale pe termen lung și nici nu va aduce pace în Orientul Mijlociu sau în alte locuri din Europa sau din lume. Adevărul este că nu putem ignora importanța acestor culoare de navigație”, a declarat Grant Shapps în Camera Comunelor.
”Militanții huthi se cred un fel de Robin Hood al regiunii (…) dar, în realitate, îi jefuiesc pe cetățenii nevinovați din Yemen, care primesc alimente și asistență umanitară pe Marea Roșie. De aceea, la sfârșitul săptămânii trecute, noi am autorizat folosirea forței militare în conformitate strictă cu legislația internațională și pentru autoapărare”, a subliniat Grant Shapps, conform postului de televiziune Sky News, catalogând ”intolerabile” atacurile militanților islamiști susținuți de Iran.
Statele Unite și Marea Britanie au atacat constant, în ultimele săptămâni, poziții ale insurgenților huthi din Yemen, după o serie de atacuri ale acestora asupra navelor din Marea Roșie, ca ripostă la ofensiva israeliană în Fâșia Gaza. La sfârșitul lunii ianuarie, distrugătorul britanic HMS Diamond a fost vizat de un atac cu drone lansat de insurgenții huthi din Yemen, dar a atacul a fost respins.
Duminică, Statele Unite și Marea Britanie au atacat sisteme de lansare a rachetelor de croazieră din Yemen.
”Aceste sisteme generau amenințări iminente. Rachetele erau pregătite pentru a fi lansate asupra navelor din Marea Roșie. Acțiunile noastre protejează libertatea de navigație și fac culoarele internaționale mai sigure pentru navele militare americane și pentru cele comerciale”, a comunicat Comandamentul Central American (CENTCOM).
În pofida bombardamentelor efectuate de SUA și Marea Britanie, militanții huthi din Yemen au avertizat că vor continua atacurile asupra navelor din Marea Roșie până când Israelul oprește invazia din Fâșia Gaza.
Foto: Profimedia
Citește și: