Prima pagină » Știri externe » Grav incident aviatic deasupra Mării Negre. Implicate, avioane rusești și americane!

Grav incident aviatic deasupra Mării Negre. Implicate, avioane rusești și americane!

Grav incident aviatic deasupra Mării Negre. Implicate, avioane rusești și americane!

Un nou incident aviatic grav a avut loc deasupra Mării Negre. Ca de obicei în ultimii ani, implicate sunt avioane rusești și americane, ceea ce face din regiunea noastră unul dintre cele mai „fierbinți” locuri de pe planetă.

Miercuri, Ministerul Apărării din Rusia a anunţat că ridicarea de urgență a unui avion de luptă deasupra Mării Negre, care a primit misiunea să intercepteze două avioane spion americane, scrie Epoch Times!

Moscova acuză Washingtonul că avioanele sale de spionaj se îndreptau spre frontiera rusă. Incidentul vine la numai câteva ore distanță după cel din Marea Baltică, în care, la fel, două avioane americane păreau a ținti intrarea în spațiul aerian al Rusiei.

Agenția de presă Interfax arată că, în ambele cazuri, avioanele americane au făcut cale întoarsă înainte de a ajunge la frontiera rusă, informație confirmată și de Ministerul Apărării.

Și rușii au survolat Marea Japoniei. Cu avioane nucleare!

Pe de altă parte, același Minister rus al Apărării recunoaște că miercuri a survolat Japonia cu două bombardiere ce aveau capacități  nucleare de luptă! În replicăm Japonia a ridicat de la sol mai multe avioane de luptă pentru a escorta „escadrila” nucleară a rușilor.

Pentru Kremlin, incidentul din Marea Japoniei nu a fost altceva decât un exerciţiu militar planificat.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
Loredana nu-și mai lasă soțul să muncească în Germania, deși e milionar, pentru că s-a plictisit de stilul de viață de acolo
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Record absolut! Cu cât au împrumutat românii Guvernul în 2025?