GRECIA A AJUNS LA UN ACORD CU CREDITORII

Publicat: 11 08. 2015, 09:50

„S-a ajuns la un acord. Unele detalii minore sunt discutate chiar acum”, a declarat oficialul pentru presă.

El a făcut acest anunț la ieșirea de la negocierile-maraton care au avut loc în noaptea de luni spre marți între Atena și creditorii săi.

Grecia a acceptat să creeze un nou fond independent de privatizare și modul în care urmează să fie administrate împrumuturile neperformante acordate de către bănci, potrivit acestei surse.

Ministrul grec al Finanțelor Euclid Tsakalotos a declarat, citat de BBC, că „două sau trei mici detalii” erau în continuare în suspans în cadrul negocierilor.