Grecia a inaugurat primul centru „închis cu acces controlat” pentru migranți
Grecia a inaugurat sâmbătă, pe insula Samos, o tabără de refugiați „închisă și cu acces controlat” și care poate găzdui 3.000 de persoane.
Centrul se află la circa 5 km de fosta tabără temporară din apropierea satului Vathy şi este înconjurat cu garduri înalte de sârmă ghimpată, informează Agerpres.
Decizia autorităților de la Atena de a înființa această tabără, care a fost, de altfel, finanțată și din fonduri europene, a fost criticată de către organizațiile non-guvernamentale care oferă asistență pentru refugiați.
„Nu putem decât să-i ajutăm pe pacienţii noştri să supravieţuiască”, atrage atenția Medici fără Frontiere.
Grecia urmează să mai deschidă astfel de centre
Acesta este primul „centru închis cu acces controlat” deschis de către autoritățile din Grecia, dar alte astfel de centre urmează să fie deschise și pe insulele Lesbos și Chios.
„Guvernul se ocupă de problema migraţiei, aşa cum le-am promis cetăţenilor. În urmă cu numai doi ani, pe Samos ajungeau 10.500 de migranţi, iar anul acesta până acum au fost doar 111”, le-a declarat sâmbătă jurnaliştilor ministrul pentru migrație și azil, Notis Mitarakis, cu ocazia deschiderii centrului.
Grecia a transferat în regiunea sa continentală mii de migranți în ultimele luni, în principal migranți care au șanse să primească azil, cum ar fi femei însărcinate, vârstnici, persoane cu diferite afecțiuni sau copii.
Totodată, autoritățile de la Atena au întărit supravegherea frontierelor maritime ale țării.
Unele organizații umanitare acuză Atena că ar permite măsuri ilegale de respingere a migranților, cu scopul de a-i retrimite pe aceștia în Turcia.
În replică, guvernul elen afirmă că protejează frontierele naţionale, care sunt şi ale Uniunii Europene.
În noua tabără, migranţii vor găsi condiţii bune de trai şi securitate, a afirmat Mitarakis. El a subliniat încă o dată că Grecia nu mai este o poartă de intrare pentru imigraţia ilegală în Uniunea Europeană.
Potrivit presei elene, migranții vor putea să părăsească noul centru doar între orele 08:00 și 20:00, cu excepția celor cărora le-au fost respinse cererile de azil. Aceștia din urmă urmează să fie retrimiși în Turcia, în baza acordului semnat între Uniunea Europeană și Ankara.