„Grecia aparține grecilor”. Sute de neonaziști manifestează împotriva construirii unei moschei la Atena
Aproximativ 700 de membri și simpatizanți ai partidului grec neonazist Zori Aurii au protestat sâmbătă față de construirea primei moschei oficiale la Atena, potrivit agenției de presă semioficiale ANE, relatează AFP.
Strigând „Grecia aparține grecilor” și „Nu moscheilor la Atena”, manifestanții s-au reunit în centrul capitalei, în apropierea locului în care va fis construită viitoarea moschee.
Deputata Eleni Zaroulia, soția fondatorului și liderului mișcării Zori Aurii Nikos Michaloliakos, împreună cu alți trei deputați din cadrul partidului au participat la manifestație, potrivit ANE.
Michaloliakos se află în prezent în detenție provizorie pentru conducerea unei rețele criminale, în urma asasinării, de către un membru al partidului pe care-l conduce, a unui unui rapper antifascist, pe 18 septembrie, la ieșirea dintr-un bar, în apropiere de Atena.
Ministerul pentru Infrastructură a anunțat în noiembrie că lucrările de construire a unei moschei la Atena, un proiect care este amânat de mai mulți ani, au fost atribuite unui consorțiu elen, în urma organizării de cinci ori a unei licitații, fără succes.
Atena este una dintre puținele capitale europene care nu are o moschee oficială. Însă odată cu afluxul de imigranți din Pakistan sau din alte țări musulmane, au fost deschise numeroase moschei neoficiale, în imobile dărăpănate, în centrul Atenei.
Guvernul a fost nevoit să adopte, în 2011, o lege cu privire la construirea unei moschei. Prima licitație a fost lansată în iulie 2013.
Singurele moschei oficiale din Grecia se află în regiunea Tracia (nord-est), unde trăiește o minoritate musulmană de origine turcă.