Grecia ia măsuri restrictive: Carantină severă pentru 7 zile! Nici măcar livrările la domiciliu nu mai sunt posibile
Autoritățile grecești au decis înăsprirea măsurilor de izolare în perioada 3-10 ianuarie 2021.
Printre măsurile impuse se numără interzicerea deplasărilor în intervalul 21:00 – 05:00. De asemenea, librăriile și frizeriile vor fi închise iar centrele de control tehnic al vehiculelor nu for putea efectua diferite servicii.
Noile măsurile intră în vigoare începând din dimineața zilei de dumniciă, de la ora 06:00 și sunt valabile până pe 11 ianuarie, la aceeași oră. Mai multe activități și servicii care fuseseră permise înainte de Crăciun sunt interzise în intervalul menționat, potrivit Kathimerini.
Grecia anunță implementarea unor restricții mai dure
Reprezentantul guvernului elen, Stelios Petsas, a anunțat că se vor suspenda serviciile de livrare la domiciliu ale magazinelor comerciale, funcționarea librăriilor, a frizeriilor, a serviciilor de îngrijire a unghiilor, a centrelor de control tehnic al vehiculelor și activitățile de vânătoare și pescuit.
Totodată intră în vigoare interdicții în ceea ce privește deplasările în intervalul ora 21:00 seara și ora 5:00 dimineața, singura excepție fiind cei care se deplasează spre locul de muncă și cei care au nevoie de asistență medicală.
Și biserile vor fi închise iar de Bobotează nu va fi ținută slujba de sfințire a apei în aer liber.
Oficialii guvernamedntali au precizat că s-a decis implementare unor astfel de măsuri deoarece autoritățile se pregătesc pentru redeschiderea școlilor pe data de 11 ianuarie, dar și pentru gestionarea sistemului medical, în încercarea de a evita suprasolicitarea.
Autoritățile elene au decis și pe 26 noiembrie 2020 prelungirea perioadei de lockdown, atunci fiind valabilă până pe 7 decembrie.
„Există semne incipiente de reducere a numărului de cazuri de coronavirus. Dacă acest ritm descrescător continuă, presiunea asupra sistemului public de sănătate va scădea și putem lua în considerare un plan de revenire la o anumită normalitate”, a declarat Stelios Petsas la vremea respectivă.
În timpul lockdown-ului de la începutul lunii decembrie, cetățenii care intenționau să iasă din casă aveau obligația de a informa printr-un mesaj la un număr indicat numele, adresa, locul și motivul deplasării.