Prima pagină » Știri externe » Grecia își vinde cele mai frumoase plaje – GALERIE FOTO

Grecia își vinde cele mai frumoase plaje – GALERIE FOTO

Fondul pentru dezvoltarea activelor statului elen va scoate la vânzare peste 70 de hectare de plajă pe insula Elafonisos, despre care cotidianul britanic The Guardian a scris anul trecut că ar avea cele mai frumoase plaje din Grecia.

Anunțul agenției de stat că intenționează să vândă 71 de hectare din plajele Sarakiniko și Simos a declanșat reacții de protest, scrie portalul elen GreekReporter.

Mulți localnici și organizații internaționale se opun vânzării, din cauza impactului pe care dezvoltarea acestora l-ar avea asupra mediului.

Zona se află sub protecția programului european Natura 2000, din cauza speciilor locale de plante. Localnicii consideră că exploatarea insulei va distruge mediul natural.

Plaja Simos este una dintre cele mai frumoase din Marea Mediterană și a fost inclusă în top zece și la nivel global, potrivit Asociației Oamenilor de Știință Elafonisos.

Primarul municipalității de pe insulă, Panagiotis Psaromatis, a trimis o scrisoare fondului pentru dezvoltarea activelor statului în care se opune vânzării.

În 2013, cotidianul The Guardian a plasat Elafonisos prima pe o listă de zece regiuni din Grecia cu cele mai frumoase plaje din țară, în timp ce revista germană Geo-Saison a descris insula ca fiind „raiul pe pământ”.

Autor

Citește și