Prima pagină » Știri externe » Grecia organizează al treilea scrutin din 2015, al cincilea în șase ani

Grecia organizează al treilea scrutin din 2015, al cincilea în șase ani

Grecia organizează al treilea scrutin din 2015, al cincilea în șase ani
Alegerile anticipate din Grecia de duminică reprezintă cel de-al treilea scrutin din 2015, după alegerile generale din ianuarie și referendumul din iulie, și al cincilea rând de alegeri generale în șase ani, informează BBC News online.

Potrivit sondajelor de opinie, cele două partide, cel de stânga, Syriza, condus de fostul premier grec Alexis Tsipras și cel de dreapta, Noua Democrație, condus de Vangelis Meimarakis au aceleași șanse de a câștiga alegerile de duminică.

Alegerile au fost convocate luna trecută de Tsipras în încercarea de a obține un mandat cu o mai largă susținere populară, după încheierea acordului controversat cu creditorii europeni în schimbul celui de-al treilea program de asistență financiară pentru Grecia. Tsipras și-a dat demisia în data de 20 august, după doar opt luni la conducerea Guvernului grec, convocând alegeri anticipate.

Însă oricare ar fi noul guvern grec care va trebui să respecte măsurile de austeritate agreate, alegerile de duminică au produs indiferență și confuzie în electorat, scrie BBC în pagina electronică.

Cel de-al treilea program de asistență financiară pentru Grecia care a fost stabilit pentru o perioadă de cinci ani, în valoare de 86 de miliarde de euro, a fost aprobat în data de 14 august de miniștrii Finanțelor ai statelor din zona euro.

Când alegerile au fost convocate de Tsipras, pozițiile unei majorități din Syriza nu au fost luate în calcul. În baza unor păreri diferite față de măsurile de austeritate, s-a produs o sciziune în cadrul partidului, facțiunea radicală din Syriza constituindu-se un nou partid anti-austeritate, Uniunea Populară (LAE), condus de fostul ministru al energiei, Panagiotis Lafazanis, formațiune care se află în concurență cu Partidul Comunist (KKE) pentru voturile alegătorilor de stânga.

Tsipras, o figură dominantă în peisajul politic al Greciei, a produs numeroase controverse de când a venit la putere, existând posibilitatea de a produce o nouă sciziune în partidul său după alegerile de duminică.

Formațiunile reprezentative de centru care vor participa la alegeri sunt PASOK și To Potami , în timp ce cele de dreapta sunt reprezentate de Partidul moderat și proeuropean Noua Democrației, cel populist, anti-austeritate, Grecii Independenți (ANEL) și partidul de extremă drepta, neonazist, Zorii Aurii.

Citește și