Prima pagină » Știri externe » Grecia, pe o listă rușinoasă alături de Zimbabwe, Sudan și Cuba

Grecia, pe o listă rușinoasă alături de Zimbabwe, Sudan și Cuba

Atena a trimis, marți, creditorilor o propunere oficială de ultim moment pentru ajutor internațional, dar aceasta nu a fost suficientă, Grecia devenind astfel prima țară dezvoltată care intră oficial în incapacitate de plată față de Fondul Monetar Internațional (FMI), transmite Reuters.

Alte țări care nu au reușit să-și achite datoriile față de FMI sunt Zimbabwe, Sudan și Cuba.

Conform estimărilor analiștilor, Grecia nu a reușit să plătească tranșa de 1,6 miliarde de euro către FMI, care se confruntă acum cu cel mai mare faliment din istoria sa. Oficialii FMI au anunțat că vor examina la momentul potrivit solicitarea Greciei privind extinderea perioadei de achitare a plăților.

Guvernul premierului Alexis Tsipras a solicitat partenerilor europeni un pachet de asistență financiară pe doi ani, în valoare de aproape 30 miliarde de euro, care să acopere necesitățile de finanțare ale Greciei. Conform unor surse din zona euro, ministrul elen de Finanțe, Yanis Varoufakis, ar fi declarat într-o convorbire cu omologii săi europeni că Atena ar putea renunța la controversatul referendum din 5 iulie în schimbul unui acord de ultim moment.

Din 2010, Grecia a beneficiat de două pachete de asistență financiară, în valoare de aproape 240 miliarde de euro, de la UE, BCE și FMI. Din cauza neachitării tranșei către FMI, Grecia riscă să iasă din zona euro, ceea ce va avea consecințe neprevăzute pentru UE și pentru economia mondială.

În acest timp, peste 20.000 de persoane au manifestat marți seara la Atena în favoarea unui răspuns ‘Da’ la referendumul ce va fi organizat duminică de Guvernul condus de Alexis Tsipras și pentru susținerea măsurilor bugetare și a reformelor cerute Greciei de către creditori. Alte zeci de mii de persoane au venit în piața Syntagma din centrul Atenei pentru a-și arăta sprijinul față de Guvern.

Felix Hufeld, președintele Autorității de Supervizare Bancară din Germania (BaFin) și, totodată, membru în consiliul de supervizare al Băncii Centrale Europene, a afirmat marți că băncile grecești ar putea fi considerate solvabile timp de maximum cinci zile după ce statul grec intră în incapacitate de plată. Instituțiile trebuie să fie considerate solvabile pentru a putea accesa linia de finanțare de urgență (ELA) oferită de BCE pentru băncile grecești.

De asemenea, Hufeld a avertizat că este greșit să se creadă că Europa ar putea să se spele pe mâini de problemele Greciei dacă țara și băncile sale vor deveni insolvente.

‘Dacă declarăm băncile grecești insolvente, acesta nu este sfârșitul poveștii’, a subliniat Hufeld, precizând că trebuie menținute o serie de funcții vitale.

Declarațiile lui Felix Hufeld sugerează că BCE nu va considera imediat băncile grecești insolvabile și nu le va tăia accesul la finanțarea de urgență înaintea referendumului de duminică. O eventuală retragere a acestui suport ar declanșa un colaps al băncilor, ceea ce ar împinge și mai mult Grecia spre ieșirea din zona euro.

Premierul elen Alexis Tsipras a anunțat, duminică, impunerea unor restricții asupra mișcărilor de capital, limitând retragerile zilnice de numerar la 60 de euro. În plus, băncile elene vor fi închise până în 6 iulie, inclusiv, fiind afectate și sucursalele băncilor străine din Grecia, scrie Agerpres.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cât costă pe oră un ajutor în gospodărie: Sparge lemne, curăță terenuri și chiar construiește foișoare
Digi24
Scandal de rasism cu implicare politică în Finlanda. Tânăra încoronată regină a frumuseții a rămas fără titlu după un gest controversat
Cancan.ro
EXCLUSIV | Ce arată necropsia efectuată după deshumarea Rodicăi Stănoiu. Avem rezultatele oficiale: care este cauza morții
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Propagandistul preferat al lui Putin amenință Europa: „Încă o dată, va trebui să distrugem Berlinul, Parisul, Viena”
Mediafax
Decizia UE cu privire la mașinile pe benzină și motorină. Sunt vizați milioane de șoferi din Europa
Click
Zodii binecuvântate de Dumnezeu în următoarele 2 luni. De ce vor avea parte acești nativi
Digi24
„Moscova trebuie să simtă durerea”. Un diplomat american îl contrazice flagrant pe Donald Trump
Cancan.ro
EA e femeia care poate schimba cursul anchetei. Menajera Rodicăi Stănoiu, martor-cheie în dosarul morții suspecte
Ce se întâmplă doctore
Imagini inedite cu Cristina Șișcanu, după ce a slăbit enorm! Nu o mai recunoști! „Trebuie să mă apuc de sport și masaje”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
ARO se reinventează: Ar putea produce anual până la 10.000 de SUV-uri hibrid. Cât costă primul exemplar
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Un copil la restaurant: - Carnea de elefant se mănâncă?
Descopera.ro
O supernovă sugerează că planetele asemănătoare Pământului sunt frecvente în Univers