Grecia scoate la vânzare stațiunea unde s-au cazat Onassis, Sinatra sau Tony Blair
Grecia negociază cu Qatar vânzarea complexului turistic Astir Palace, unde s-au cazat celebrități precum Jackie Onassis, într-o tranzacție care ar marca prima vânzare directă a unei proprietăți de stat prin programul de privatizări de 50 miliarde de euro, au declarat surse apropiate situației.
Reprezentanți ai Qatari Diar Real Estate Investment, parte a fondului suveran de investiții al emiratului, au discutat tranzacția cu oficiali eleni și proprietarii stațiunii, în timpul unei vizite de luna trecută a premierului Antonis Samaras la Doha, transmite Bloomberg.
Astir Palace Hotel, compania publică deținătoare a stațiunii, are o capitalizare de piață de 285 milioane de euro.
Grecia, confruntată cu al șaselea an de recesiune și un șomaj de 27%, se luptă să atragă investiții străine. În 1993 și 2009, Astir Palace, aflat în apropierea Atenei, a găzduit conferința Bilderberg, o reuniune anuală cu circuit închis a unor afaceriști și politiceni europeni și americani, numită astfel după un hotel din Olanda unde a avut loc prima întâlnire, în 1954.
National Bank of Greece și Hellenic Republic Asset Development Fund, care dețin proprietatea, au lansat în ianuarie licitația de vânzare a complexului, care include trei hoteluri, plaje private și 58 de bungalow-uri situate în peninsula Vouliagmeni, la 25 de kilometri de Venizelos International Airport.
De la deschiderea stațiunii în anii ”60, între personalitățile care s-au cazat la hotelurile sale se află Jackie Onassis, Nelson Mandela, Tony Blair, Jane Fonda și Frank Sinatra.
Reprezentanții National Bank of Greece și ai fondului de stat pentru privatizare au refuzat să comenteze.
National Bank of Greece deține o participație de 85% la Astir Palace Hotel, precum și terenul pe care se află două hoteluri și 58 de bungalow-uri.
Starwood Hotels&Resorts operează Westin Athens Astir Palace Beach Resort și Arion Resort&Spa Astir Palace, care include bungalow-urile.
În 2011, National Bank of Greece a plătit 43 de milioane de euro pentru concesionarea pe 40 de ani a portului turistic al stațiunii. Ulterior, a cheltuit 70 de milioane de euro pentru renovarea hotelurilor înainte de Olimpiada din 2004, potrivit rapoartelor anuale ale băncii.
Prețul va fi stabilit în funcție de factori precum acordurile cu operatorii hotelieri, accesul la plajă și potențialul viitor al stațiunii.
Planul de privatizare, care a adus până acum statului elen 1,8 miliarde de euro, este un element central al eforturilor Greciei de asigurare a finanțării de la Uniunea Europeană și FMI.
În ianuarie, fondul american NCH Capital a anunțat o investiție de 100 de milioane de euro pentru dezvoltarea unui proiect pe insula Corfu, unde a ohbținut o concesiune pe 99 de ani. Fondul va anunțat un proiect mai mare pe insula Rodos, în următoarele luni.
Grecia încearcă să obțină în acest an din privatizări 2,6 miliarde de euro.