Grecia vrea să lanseze anul următor o rețea națională de internet Wi-Fi gratuit
Guvernul elen a început să lucreze la o rețea de de internet Wi-Fi gratuit care să acopere Grecia în totalitate, iar aceasta ar trebui să devină complet operațională anul următor, a anunțat premierul Antonis Samaras, într-un interviu televizat, citat de portalul GreekReporter.
Premierul nu a furnizat detalii despre modul în care guvernul va reuși să dezvolte rețeaua Wi-Fi la nivel național, notează portalul elen.
De asemenea, șeful executivului a anunțat că statul intenționează să sprijine tinerii antreprenori care vor să dezvolte o afacere în țară cu până la 8% din fondurile UE distribuite Greciei.
Grecia vrea să atragă investitori și să ofere perspective tinerilor, care se confruntă cu o rată a șomajului de până la 60%, iar accesul gratuit la servicii de internet va elimina o factură din povara lunară a cheltuielilor gospodăriilor.
Inițiativa ar putea avea, însă, un obiectiv mai amplu decât sprijinirea cetățenilor obișnuiți, notează GreekReporter. Premierul vrea să transmită societății și comunității internaționale mesajul că Grecia poate deveni un centru tehnologic, similar Estoniei.