Grecul Varoufakis: Marea Britanie nu poate părăsi Uniunea Europeană chiar dacă ar vrea
„Indiferent ce critici aducem Uniunii Europene, suntem într-o situație paradoxală: putem să spunem oricând că plecăm, dar nu putem pleca efectiv”, a spus Varoufakis într-un interviu acordat Bloomberg.
În timpul mandatului de ministru de finanțe în Grecia, Varoufakis a luptat împotriva măsurilor de austeritate impuse țării sale și a devenit o celebritate globală după ce a reușit să „enerveze” miniștrii de finanțe din UE în timpul campaniei sale împotriva tăierilor bugetare impuse Greciei. El s-a retras din Guvern în iulie 2015, după ce tensiunile cu Uniunea Europeană au escaladat.
În februarie, Jeremy Corbyn, liderul Partidului Laburist din Marea Britanie, l-a adus pe Varoufakis în Marea Britanie în calitate de consilier.
„Varoufakis este o personalitate interesantă, pentru că în mod evident a trecut prin toate tipurile de negocieri”, a afirmat Corbyn despre fostul ministru grec de finanțe.
Varoufakis a spus tranșant în interviul Bloomberg că Marea Britanie nu ar trebui să părăsească Uniunea Europeană, ci mai degrabă să lupte pentru a o schimba.