Greva generală în Grecia împotriva măsurilor care vizează funcționarii publici
Majoritatea serviciilor publice vor rămâne închise, marți dimineața, în Grecia din cauza unei greve generale decretate de cele două sindicate ale țării împotriva reformelor în curs de examinare în Parlament, în special privind funcționarii publici, relatează AFP.
În centrul contestării figurează un proiect de lege, cu aproximativ 100 de articole, care trebuie votat miercuri pentru respectarea cerințelor creditorilor țării și al cărui nucleu este constituit dintr-un plan de plecare și redistribuire care afectează o parte dintre cei 700.000 de funcționari ai țării.
Marți dimineața, trenurile nu circulau. La Atena, autobuzele și troleibuzele vor rămâne în depouri între orele 06.00 GMT și 18.00 GMT (09.00 și 21.00 ora României).
Metroul funcționează, dar trei stații din centrul orașului vor rămâne închise din cauza a două marșuri prevăzute, primul în cursul dimineții, la apelul sindicatului comunist Pame, iar al doilea la apelul sindicatului din sectorul privat GSEE și al funcționarilor Adedy.
Pentru a rămâne sub perfuzia creditorilor UE-BCE-FMI, Grecia trebuie să suprime 4.000 de locuri de muncă în domeniul public până la sfârșitul anului și să impună relocarea a 12.500 de funcționari.
După șocul creat în rândul opiniei publice de închiderea, la începutul lui iunie, fără preaviz sau negocieri a radio-televiziunii publice ERT, considerată ca fiind de neatins în Grecia, aplicarea aproape matematică a unei scheme de redistribuire, care are loc după ani de angajări clientelare și de delăsare, generează multă angoasă, în special în educație.
Textul prezentat în Parlament stabilește cadrul reorganizării: până la sfârșitul lui iulie, 4.200 de angajați vor intra într-o „rezervă” de mobilitate, pentru opt luni, timp în care își vor primi 75 la sută din salariu. Dacă vor refuza să fie mutați într-o altă administrație, ei vor fi concediați.
Primii vizați de această redistribuire sunt angajații din educație și cei aproximativ 3.500 de polițiști municipali din țară, care urmează să fie integrați corpului poliției naționale.
Aceștia din urmă se vor face auziți în această săptămână, în ritmul unei defilări pe motociclete aproape zilnică pe străzile din Atena, cu toate sirenele sunând.
Cele două sindicate au făcut apel la mobilizare sub sloganul „nu suntem numere, suntem lucrători”.
Duminică, într-un interviu acordat cotidianului Real News, ministrul de Interne Yannis Michelakis a avertizat că refuzul mobilității înseamnă concedierea pentru funcționarii vizați.
De votarea acestei legi, prevăzută pentru miercuri seara, care include și măsuri de liberalizare a sectorului privat, ca și o flexibilizare a programului magazinelor duminica, depinde plata următoarei tranșe de ajutor internațional acordat țării.