Gruparea Boko Haram a ucis peste 7.300 de civili de la începutul lui 2014

Publicat: 31 03. 2015, 07:12

În plus, potrivit adjunctului secretarului general al ONU pentru afaceri umanitare, Kyung-wha kang, 300 de școli au fost avariate sau distruse de către Boko Haram, care înseamnă „educația occidentală este un păcat”.

La rândul său, Mohamed Ibn Chambas, reprezentantul special al ONU pentru Africa de Vest, a anunțat că deși ofensiva trupelor Nigeriei, Ciadului, Camerunului și Nigerului a slăbit forța Boko Haram, cu toate acestea gruparea islamistă rămâne o amenințare, îndeosebi după ce a jurat credință organizației extremiste sunnite Stat Islamic (SI).

„Depunerea, recent, a unui jurământ de credință de către Boko Haram față de (organizația extremistă sunnită) Stat Islamic în Irak și Levant (SIIL), fie pentru publicitate sau pentru a obține sprijinul SIIL, reprezintă (…) un motiv de îngrijorare, deoarece indică în mod clar faptul că agenda Boko Haram nu se limitează la Nigeria”, a spus Chambas.

Negocieri sunt în curs de desfășurare la Consiliul de Securitate al ONU asupra unui proiect de rezoluție privind autorizarea unei forțe multinaționale pentru combaterea Boko Haram.

Potrivit ambasadorului francez la ONU, François Delattre, proiectul de rezoluție a fost prezentat de membrii africani ai Consiliului, și anume Nigeria, Ciad și Angola.

„Lupta (împotriva Boko Haram) trebuie să continue”, a subliniat diplomatul francez.