Grupul Bilderberg. Întâlnirea oamenilor care conduc lumea a început azi în Marea Britanie. Localnicii protestează
Grupul Bilderberg, considerat de mulți drept cea mai influentă organizație din lume, a decis să se întâlnească începând de joi în Marea Britanie, la un hotel din Watford, în ciuda protestelor britanicilor, scrie Telegraph.
Grupul Bilderberg, fondat în 1952 și numit astfel după hotelul în care a avut loc prima întâlnire, cuprinde lideri politici, oameni de afaceri și academicieni din întreaga lume, iar la întâlnirile lor, desfășurate în mare secret, se discută probleme globale.
Grupul Bilderberg, care include în jur de 180 de membri, se reunește anual, un an în America și un an în Europa.
Anul acesta, întâlnirea are loc în Watford, iar pe agendă se numără următoarele teme: creșterea mai rapidă a Europa și SUA și crearea mai multor locuri de muncă; naționalismul și populismul; politica externă a SUA; provocările Africii; războaiele cibernetice; educația online; dezvoltarea Orientului Mijlociu.
Ședințele grupului Bilderberg vor fi conduse de CEO-ul AXA Group, Henri de Castries, iar printre invitați se numără personalități ca Josef Ackermann (chairman Destche Bank), Marcus Agius (chairman Barclays), Jose Manuel Barroso (președintele Comisiei Europene), Robert Kaplan (analist geopolitic Stratfor), Henry Kissinger (chairman Kissinger Associates), Mario Monti (fost premier italian), George Osborne (ministrul de finanțe britanic), David Petraeus (fost șef al CIA) și Eric Schmidt (director executiv Google).
Locuitorii din Watford sunt nemulțumiți că grupul Bilderberg a ales orașul lor drept loc de întâlnire și spun că se cheltuie inutil bani din bugetul local. Autoritățile susțin, însă, că banii pentru organizarea întâlnirii grupului Bilderberg provin din donații.
Mugur Isărescu s-a întâlnit cu liderul Bilderberg, la București
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, s-a întâlnit în 2011, la București, cu președintele Bilderberg de la acea vreme, Etienne Davignon, în cadrul unei conferințe cu tema „Uniunea Europeană după criza datoriei suverane”. Acesta a declarat că moneda euro a fost un „experiment reușit” și a susținut că Ucraina și Turcia trebuie primite cât mai rapid în UE. De asemenea, o altă tema a discuției a fost Roșia Montană, însă nu s-au oferit prea multe detalii despre acest aspect al întâlnirii.
LOTO, LOTO 6/49. Numerele extrase la LOTO pe 6 iunie. Report de 8,5 milioane de euro la LOTO 6/49