Prima pagină » Știri externe » Grupul italian Fiat dă afară 20% dintre șefi

Grupul italian Fiat dă afară 20% dintre șefi

Grupul italian Fiat dă afară 20% dintre șefi
Producătorul european de autotorisme Fiat va reduce numărul angajaților de pe posturile de conducere cu 20%, a declarat o sursă apropiată situației.

Producătorul european de autotorisme Fiat va reduce numărul angajaților de pe posturile de conducere cu 20%, a declarat o sursă apropiată situației, citată de Bloomberg. Grupul italian va elimina astfel aproximativ 110 posturi manageriale din cele 500 existente, motivând că pierderile operaționale trebuie limitate. Printre brandurile afectate se numără Fiat, Alfa Romeo și Lancia.

Potrivit Bloomberg, alte două surse au confirmat că reducerile de personal au început încă din iunie, însă un purtător de cuvânt al companiei italiene a refuzat să comenteze situația.

Pe fondul presiunilor făcute de politicienii italieni, reprezentanții Fiat au dat asigurări că nu vor renunța la piața locală, chiar dacă vor înregistra pierderi de peste 700 de milioane de euro în Europa. „Este o hemoragie controlată. Am lucrat mult ca să evităm conflictele din companie. Numărul exact al directorilor concediați va depinde de decizia pe care Fiat o va lua împreună cu oficialii guvernamentali”, a spus Roberto Granatelli, un lider sindical cunoscut din Torino, fără a confirma numărul managerilor care vor fi concediați.

Grupul Fiat a blocat temporar orice investiție în Italia, reușind să reducă toate cheltuielile din 2012 cu aproximativ 500 de milioane de euro. Mai mult, producătorul auto a amânat și lansarea unor noi modele. Directorul general al companiei, Sergio Marchionne, urmează să aibă o întâlnire cu premierul italian Mario Monti, sâmbătă, 22 septembrie, pentru a discuta planurile grupului Fiat în Italia.

Citește și