Guvern la orizont pentru Grecia. Antonis Samaras a depus jurământul și a devenit noul PREMIER de la Atena. Când va avea un cabinet
Conservatorul grec Antonis Samaras a depus, în urmă cu puțin timp, jurământul de învestitură, în calitate de premier al Greciei, după ce a fost însărcinat oficial cu formarea unui guvern de coaliție, care va avea susținerea a trei partide, relatează AFP.
Samaras, care devine al 185-lea prim-ministru al țării, a depus jurământul în fața arhiepiscopului Ieronimos al Greciei, scrie The Telegraph.
„Cu ajutorul lui Dumnezeu, vom face totul pentru scoaterea țării din criză. Voi cere guvernului să lucreze dur pentru a oferi speranțe concrete poporului grec”, a spus noul premier, după depunerea jurământului. Principalul obiectiv al noului guvern elen va fi renegocierea planului de austeritate.
„Am majoritatea parlamentară necesară formării unui guvern de lungă durată pentru garantarea stabilității și speranței”, a mai declarat Samaras, după întrevederea cu președintele elen.
„Vă cer oficial să formați guvernul și vă doresc succes, dat fiind că problemele sunt numeroase și dificile”, a afirmat președintele Carolos Papoulias după ce Samaras l-a anunțat că are susținerea Partidului Socialist (Pasok) și a stângii moderate (Dimar).
Samaras trebuie să aibă un guvern AZI
Samaras trebuie să încheie negocierile pentru formarea guvernului până cel târziu în această seară, iar cabinetul trebuie să primească încrederea Parlamentului.
În caz de un nou eșec, precum cel de după alegerile din 6 mai, următorul care va trebui să caute să formeze o coaliție de guvernământ va fi Alexis Tsipras, președintele Syriza (stânga radicală).
Liderul conservator, al cărui partid s-a clasat pe primul loc în cadrul alegerilor legislative de duminică, s-a întâlnit miercuri din nou cu Evangelos Venizelos, reprezentantul PASOK (socialiștii).
„Grecia are un Guvern„, a dat asigurări Venizelos după această nouă rundă de negocieri, prevalându-se de un acord final cu dreapta și stânga moderată în vederea desemnării „până (miercuri) seara” a noii echipe, relatează AFP.
„Vom anunța acest mesaj mâine (joi), în cadrul Eurogrup”, care urmează să examineze joi calea de urmat cu Grecia, a adăugat Venizelos, la finalul unei reuniuni cu liderul dreptei Antonis Samaras.
Conform Televiziunii publice, desemnarea oficială a lui Samaras în funcția de prim-ministru este iminentă.
Venizelos a precizat că cei trei parteneri guvernamentali – dreapta, socialiștii și stânga moderată din cadrul Dimar – „vor stabili în cursul serii componența guvernului”.
Actualul guvernator al Băncii naționale a Greciei, Vassilis Rapanos, ar urma să devină ministru al Finanțelor.
„Trebuie să ne pregătim bine pentru summitul UE din 28 și 29 iunie, pentru că vom purta marea luptă pentru revizuirea acordului de împrumut”, a spus Vénizélos.