Guvernatorul statului american Oregon a demisionat în urma unui scandal de corupție
„Am avut întotdeauna cel mai profund respect față de remarcabila instituție reprezentată de Legislativul din Oregon și față de funcția de guvernator”, a declarat Kitzhaber, în vârstă de 67 de ani, într-un mesaj înregistrat. „Nu pot fi, cu conștiința împăcată, elementul care le perturbă. Am încercat întotdeauna să fac ceea ce este bine, iar acum lucrul corect este să demisionez”, a adăugat el.
Demisia urmează să intre în vigoare miercuri, când Secretarul de Stat democrat Kate Brown va prelua postul. Human Rights Campaign, cea mai importantă organizație care apără drepturile lesbienelor, gay-ilor, bisexualilor și transsexualilor (LGBT), și-a exprimat satisacția față de ascensiunea primei guvernatoare care-și asumă bisexuaitatea din istoria Statelor Unite.
Decizia lui Kitzhaber de a demisiona nu constituie o surpriză, după ce îndemnurile în acest sens s-au multiplicat, în urma unor informații potrivit cărora logodnica sa, Clivia Lynne Hayes, i-a oferit servicii de consultanță atât lui cât și unor funcționari din domeniul politicilor de urgență și că era plătită de un grup de lobby în acest sens.
Procurorul general al statului a lansat o anchetă penală în acest caz luni, iar joi noaptea polițiști de la nivelul statului l-au așteptat la locuința sa din regiunea orașului Portland, în zadar însă.
Demisia a fost anunțată după ce Departamentul Serviciilor Administrative al statului le-a trimis citații atât lui Kitzhaber, cât și lui Hayes. Citațiile vizează e-mailuri, scrisori și informații financiare cu privire la o serie de activități.
Este un final de carieră dramatic pentru un guvernator care a obținut în urmă cu doar trei luni cel de-al patrulea mandat consecutiv, o victorie fără precedent în Oregon, comentează CNN