Guvernele UE avertizează: nu vor exista negocieri anticipate pentru Brexit

Publicat: 03 10. 2016, 16:09
Actualizat: 26 03. 2019, 08:56

May a declarat duminică pentru prima oară că va declanșa planul de doi ani de retragere a Marii Britanii din Uniunea Europeană în primul trimestru din 2017 și a declarat pentru BBC că prin acest anunț speră că va ajuta țările din UE să permit discuții preliminare care să asigure o tranziție ușoară.

Această cerere nu a fost primită bine pe continent, în condițiile în care politicenii au reiterate că May trebuie să invoce Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, care permit unei țări să iase din UE, înainte de a începe orice negocieri. Investitorii se tem că există șanse ca „divorțul” să fie o rupture mai violentă în loc de o despărțire ușoară.

„Nu vor fi negocieri fără notificare”, a spus Raimundas Karoblis, vice-ministrul pentru afaceri externe al Lituaniei. Ministrul pentru integrare europeană al Suediei, Ann Linde, a spus că „nu vor fi negocieri naționale, separate”.

Țările din Uniunea Europeană care nu și-au exprimat încă direct refuzul pentru negocieri ar putea fi puse sub presiune să nu pornească discuțiile cu Marea Britanie, în condițiile în care aceasta ar putea duce la tensiuni între cele 27 de state membre rămase în UE.