Prima pagină » Știri externe » Guvernul american dă în judecată SpaceX, a lui Elon Musk, pentru discriminarea la angajare a refugiaţilor

Guvernul american dă în judecată SpaceX, a lui Elon Musk, pentru discriminarea la angajare a refugiaţilor

Guvernul american dă în judecată SpaceX, a lui Elon Musk, pentru discriminarea la angajare a refugiaţilor

Departamentul de Justiție al Statelor Unite a dat în judecată SpaceX a lui Elon Musk joi, acuzând compania că a discriminat în mod constant refugiații și solicitanții de azil în procesul de angajare, scrie washingtonpost.com.

În anunțurile sale de joburi şi în angajările efectuate în perioada 2018 – 2022, SpaceX spunea că nu putea să angajeze decât cetăţeni americani sau posesori de „carte verde” cu statut de rezident permanent, din cauza „legilor privind controlul exporturilor de tehnologie” pe care compania trebuia să le respecte, a precizat Departamentul de Justiţie într-un comunicat.

„Ancheta noastră a stabilit că SpaceX i-a eliminat în mod nedrept pe refugiaţi din cauza statutului lor şi că a impus interdicţie de angajare, fără să ţină cont de calificările lor, încălcând legea federală”, a explicat adjuncta secretarului de stat pentru Justiţie, Kristen Clarke, citată în comunicat. „Legile privind controlul exporturilor nu impun astfel de restricţii la angajare”, a precizat Departamentul de Justiţie al Statelor Unite.

Procesul vizează obţinerea unor despăgubiri, inclusiv de natură financiară, „pentru refugiaţii descurajaţi sau îndepărtaţi de posibilitatea de a se angaja la SpaceX din cauza acestei discriminări prezumate”, se mai spune în comunicatul de presă.

Foto: Profimedia Images

CITEȘTE ȘI: VIDEO | SpaceX a lansat Starship, cea mai mare rachetă din lume, a explodat la doar la trei minute după lansare

Musk AMÂNĂ lansarea rachetei SpaceX Starship

Jurnalistă cu experiență, absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, la Universitatea din București, iubitoare de călătorii, înălțimi, oameni, povești și cărți. ... vezi toate articolele

Citește și