Guvernul Bulgariei și-a prezentat DEMISIA
Socialistul Plamen Oresharski și-a prezentat, miercuri după-amiază, demisia din funcția de premier al Bulgariei. Odată cu demisia sa, Oresharski a înaintat și demisia miniștrilor lui.
Demisia guvernului bulgar, confirmată de purtătorul de cuvânt al Parlamentului de la Sofia, a venit pe fondul rezultatelor proaste ale socialiștilor la alegerile europarlamentare din mai, dar și al numeroaselor controverse în care a fost implicat guvernul lui Oresharski, informează BBC. Succesorul lui Oresharski va moșteni cea mai gravă criză bancară din anii ’90 încoace, notează Reuters.
Conform legii bulgare, Parlamentul va trebui să voteze demisiile până la sfârșitul săptămânii. Alegerile anticipate sunt programate pentru 5 octombrie, explică Sofia Globe.