Guvernul de la Praga se clatină. „Fetișcana” de la Apărare, demisă de președinte la o săptămână după ce a fost numită ministru
Președintele ceh, Vaclav Klaus, a anunțat joi că a demis-o pe ministrul Apărării, Karolina Peake, liderul partidului LIDEM (centru-dreapta), la o săptămână după ce a fost numită în acest post, relatează AFP.
Președintele a luat această decizie „la propunerea premierului Petr Necas”, potrivit unui comunicat succint al biroului prezidențial care nu precizează însă motivele.
Săptămâna trecută, Klaus a criticat deschis candidatura lui Peake, în vârstă de 37 de ani, o „fetișcană” în opinia sa, la conducerea Ministerului Apărării din Cehia, țară membră NATO din 1999.
„Nu pot să îmi imaginez cum Karolina Peake va deveni de pe o zi pe alta specialistă în armată. Bărbații din armată nu vor accepta o astfel de fetișcană”, a declarat președintele.
De la preluarea funcției, Peake a demis din funcție mai mulți oficiali din cadrul ministerului, între care prim-adjunctul Vlastimil Picek, fost șef al Statului Major al armatei cehe.
Criticată dur de presă, această decizie a lui Peake a agitat spiritele în cadrul Cabinetului de centru-dreapta al lui Necas.
„Cred că suntem martorii unei noi crize guvernamentale”, a comentat vicepreședintele LIDEM, Dagmar Navratilova.
Peake l-a înlocuit pe Alexandr Vondra din cadrul partidului ODS, care a demisionat după ce a pierdut mandatul de senator la recentele alegeri senatoriale câștigate de opoziția social-democrată.
Numit în iulie 2010, Guvernul este format din partidele de dreapta ODS al lui Necas și TOP 09 al ministrului de Externe Karel Schwarzenberg, precum și din partidul LIDEM al lui Peake, format în urma scindării formațiunii de centru Afaceri Publice (VV).
Fragilizat din cauza politicii sale nepopulare de austeritate bugetară și de scandalurile de corupție, Guvernul lui Necas a pierdut progresiv majoritatea în Camera inferioară.