Guvernul francez A ANULAT TAXA care limita accesul romilor pe piața muncii
O circulară interministerială privind evacuările taberelor ilegale de romi, referitoare la aplicarea măsurilor decise săptămâna trecută de către Guvernul francez, a aprobat miercuri anularea taxei care limita accesul românilor și bulgarilor pe piața muncii, relatează AFP.
„Taxele datorate de către angajator și cetățean Oficului francez pentru Imigrație și Integrare (OFII) (…) sunt suprimate”, măsura intrând în vigoare „imediat”, se precizează în acest text adresat prefecților, care poate fi consultat pe site-ul Lemonde.fr.
Guvernul a decis în cadrul unei reuniuni ministeriale, la 22 august, la Matignon, să flexibilizeze condițiile de angajare a românilor și bulgarilor, principalele naționalități ale romilor prezenți în Franța.
Lista acestor meserii care le sunt deschise „va fi extinsă în curând, după parcurgerea procedurilor consultării partenerilor sociali”, confirmă documentul.
Această circulară „referitoare la anticiparea și însoțirea operațiunilor de evacuare din tabere ilegale” este semnată de miniștrii Internelor, Educației, Afacerilor Sociale și Sănătății, Locuinței și Muncii, dar și de miniștrii-delegați pentru reușită școlară și pentru luptă împotriva excluziunii sociale.
Ea „precizează cadrul acțiunii statului în cazul evacuării de tabere ilegale, dar și dispozitivul de coordonare a actorilor locali în cadrul punerii în aplicare în jurul prefectului”.
Este recomandată „asigurarea unui tratament egal și demn oricărei situații de suferință socială”, se subliniază în text, care îi angajează pe prefecți în stabilirea „de câte ori este posibil a unui diagnostic și căutarea de soluții” în materie de „școlarizare, sănătate, locuri de muncă, cazare, adăpostire”.
„Acțiunea, care vă este solicitată în favoarea unor populații care nu au beneficiat, până de curând, de respectul republican, are loc, odată cu caracterul său specific, în ansamblul politicilor (…) destinate diferitelor categorii de persoane aflate într-o situație instabilă”, se subliniază în circulară.
Cu scopul de a-i asista pe prefecți în aplicarea acestor acțiuni și „de a anima la nivel central activitățile la nivel interministerial, o misiune specifică este încredințată prefectului Alain Régnier, delegat interministerial pentru cazare și acces la locuințe (DIHAL)”, mai anunță circulara.