Guvernul german: Scholz și Zelenski au discutat despre situația din Ucraina și despre continuarea dialogului pentru o ”SOLUȚIE DE PACE”
Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, l-a asigurat, joi, pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, de continuarea sprijinului politic și militar, iar cei doi lideri au convenit și asupra ”dialogului constructiv” în perspectiva ”susținerii globale” pentru o ”soluție de pace”, conform Guvernului de la Berlin.
”Cancelarul Scholz a discutat telefonic cu președintele Volodimir Zelenski, consultându-se asupra situației politice, militare și umanitare din Ucraina”, a comunicat joi Steffen Hebestreit, purtătorul de cuvânt al Guvernului german.
”Președintele Zelenski a oferit informații despre impactul celor mai recente atacuri ruse și a mulțumit Guvernului german pentru sprijinul militar, în special pentru consolidarea apărării antiaeriene a Ucrainei. Cancelarul Scholz a evidențiat solidaritatea fermă cu Ucraina în contextul agresiunii Rusiei. A dat asigurări că Germania va continua sprijinul pentru Ucraina inclusiv la nivel militar, în strânsă cooperare cu partenerii europeni și internaționali”, subliniază Steffen Hebestreit.
Cancelarul Scholz și președintele Zelenski ”au convenit să continue dialogul constructiv inclusiv din punctul de vedere al susținerii globale pentru o soluție de pace” și vor menține contactele.
Președintele Volodimir Zelenski a mulțumit Germaniei pentru ”sprijinul continuu acordat Ucrainei”, inclusiv prin recentul acord bilateral de securitate.
”Am discutat despre avansarea cooperării politice, economice și în domeniul apărării. Am discutat și despre localizarea unor proiecte de fabricare a armamentului în Ucraina. (…) Am prezentat punctele de vedere referitoare la rezultatele Conferinței desfășurate la Paris pe 26 februarie și am discutat despre coordonarea pozițiilor înaintea reuniunii liderilor Triungiului Weimar, din care fac parte Franța, Germania și Polonia. Am discutat și despre organizarea Conferinței de Redresare a Ucrainei la Berlin, în iunie”, a declarat Zelenski.
Moscova şi Kievul nu poartă negocieri pentru oprirea conflictului militar. Administraţia Volodimir Zelenski a prezentat, prin ”Formula pentru Pace”, o serie de condiții pentru inițierea negocierilor. Condițiile esențiale se referă la restabilirea integrității teritoriale a Ucrainei prin retragerea în totalitate a trupelor ruse. În plus, Kievul vrea crearea unui tribunal care să judece crimele de război atribuite forțelor militare ruse, securizarea centralelor nucleare și garanții de securitate în spațiul euro-atlantic.
Moscova a susținut că este dispusă la negocieri, dar a cerut Kievului să recunoască “noile realități teritoriale”, o referire la regiunile ocupate de forțele militare ruse.
”Suntem pregătiți de negocieri? Da, suntem pregătiți, dar nu în funcție de dorințele unora, exprimate după utilizarea drogurilor psihotrope, ci pe baza realităților care au evoluat, pe teren”, a afirmat Vladimir Putin miercuri, potrivit CNN, într-un interviu acordat agenției RIA Novosti și postului Rossiya-1.
Foto: Profimedia
Citește și: