Guvernul italian a fost format și va depune jurământul duminică dimineața
Liderul stângii Enrico Letta a anunțat sâmbătă formarea unui nou Guvern italian, în cadrul căruia numărul doi va fi Angelino Alfano, liderul partidului lui Silvio Berlusconi, relatează AFP.
După două zile de negocieri intense, Letta, care a acceptat nominalizarea în funcția de premier, conform prevederilor constituționale, a anunțat totodată nominalizarea directorului Băncii Italiei Fabrizio Saccomani pentru funcția de ministru al Economiei și Finanțelor și pe cea a fostului comisar european Emma Bonino pentru portofoliul Afacerilor Externe.
Acest Guvern, cu o „importantă componentă feminină”, și-a exprimat satisfacția Letta, va depune jurământul duminică.
„Era singurul Guvern posibil, iar constituirea sa nu putea să aștepte”, a comentat președintele italian Giorgio Napolitano. El și-a exprimat satisfacția față e faptul că această coaliție între stânga și dreapta va permite noului Guvern să obțină votul de încredere în ambele Camere ale Parlamentului, așa cum cere Constituția.
Italia se afla într-un impas politic de două luni, după ce alegerile din februarie nu au permis degajarea unei majorități clare. Partidul Democrat (PD) al lui lui Letta deține majoritatea absolută în Camera Deputaților, în timp ce trei blocuri împart mandatele din Senat, și anume PD, partidul Poporul Libertății (PdL, dreapta) creat de Silvio Berlusconi și contestatarii din cadrul Mișcării Cinci Stele (M5S) condus de Beppe Grillo.