Donald Trump, președintele ales al Statelor Unite, a strâns în viitorul său cabinet membri și consilier cu averi ce depășesc 500 de miliarde, comparativ cu membrii din cabinetul lui Joe Biden, cu o avere totală estimată la 100 de miliarde de dolari. Nu mai departe Elon Musk, cel mai bogat om din lume, se va regăsi în cabinetul Trump.
Președintele ales al Statelor Unite și care va fi instalat oficial la Casa Albă pe 20 ianuarie are o avere estimată la 5 miliarde de dolari, însă membrii din viitorul Guvernul al Statelor Unite au averi ce totalizează aproximativ 500 de miliarde de dolari, notează Dailymail.
Elon Musk, cel mai bogat consilier al său
Printre cei mai remarcabili consilieri se numără Elon Musk, fondatorul SpaceX, cu o avere estimată la peste 400 de miliarde de dolari, conform Forbes. Musk a fost un sprijin activ pentru Trump în timpul campaniei, cheltuind peste 250 de milioane de dolari și promovând inițiativele sale prin intermediul rețelei sale sociale, X.
Howard Lutnick, lider financiar
Howard Lutnick, CEO-ul firmei Cantor Fitzgerald, va conduce Departamentul de Comerț. Averea estimată a lui Lutnick este de cel puțin 1,5 miliarde de dolari, și a fost un consilier de top în timpul tranziției.
Massad Boulos, consilier pentru afaceri arabe
Massad Boulos, socrul fiicei lui Trump, Tiffany Trump, a fost numit consilier principal pentru afaceri arabe și din Orientul Mijlociu. Deși averea sa exactă nu este cunoscută, el este considerat miliardar.
Linda McMahon, secretar în educație
Linda McMahon, CEO-ul WWE, va ocupa funcția de secretar în Educație, având o valoare netă de aproximativ 3 miliarde de dolari. McMahon a fost un susținător important al lui Trump.
Kelly Loeffler și alți miliardari
Kelly Loeffler, fost senator, a fost aleasă să conducă Administrația pentru Afaceri Mici, având o avere estimată la peste 1 miliard de dolari. De asemenea, Charles Kushner, miliardar imobiliar și tatăl ginerelui lui Trump, a fost numit ambasador al SUA în Franța.
Articolul complet poate fi consultat și pe Dailymail.
CITEȘTE ȘI: