Guvernul proeuropean de la Chișinău, contestat de 20.000 de protestatari
Două partide proruse – Partidul Socialist și Partidul Nostru – au organizat protestele de duminică. Este vorba despre ultima demonstrație de la 6 septembrie încoace, când zeci de mii de persoane au manifestat împotriva politicilor Guvernului și au cerut alegeri anticipate.
Protestatarii au strigat „Jos cu hoții!”. Cel puțin 30 de corturi au fost ridicate în fața Parlamentului moldovean.
Alt grup, care nu este afliat politic protestatarilor, a instalat ulterior corturi în fața Ministerului Agriculturii, unde unii parlamentari au birouri, și au anunțat că vor continua protestul pe care l-au inițiat la începutul lunii.
Un semn al unor tensiuni este faptul că poliția a păzit principalele instituții. Până după-amiaza au mai rămas câteva mii de protestatari.
O misiune FMI a început pe 22 septembrie o vizită de două săptămâni la Chișinău, la o zi după ce guvernatorul Băncii centrale Dorin Drăguțanu a demisionat în urma protestelor față de „dispariția” a 1,5 miliarde de dolari din trei bănci moldovene înainte de alegerile parlamentare din noiembrie 2014.
Cele trei bănci au fost plasate sub administrarea Băncii Naționale a Republicii Moldova în decembrie, iar pierderile au fost acoperite din rezervele statului.
Republica Moldova, una dintre cele mai sărace țări din Europa, s-a împotmolit într-o instabilitate politică de atunci încoace.