Dmitri Medvedev a argumentat că Vladimir Putin a formulat o serie de „modificări fundamentale” în Constituția Rusiei.
„Aceste schimbări, dacă vor fi adoptate și cel mai probabil vor fi adoptate, așa cum a spus Vladimir Putin, vor genera schimbări semnificative nu doar pentru un număr de articole ale Constituției, ci și pentru balanța puterii în întregime”, a declarat Dmitri Medvedev, citat de agenția de presă Sputnik.
Președintele Vladimir Putin a propus miercuri acordarea Dumei de Stat prerogativa desemnării premierului, a vicepremierului și a miniștrilor, precizând că președintele va fi obligat să numească în funcții persoanele desemnate. „Propun modificarea ordinii și sarcinilor Dumei de Stat, care nu doar va accepta, ci și va desemna candidatul pentru conducerea Guvernului Rusiei. Ulterior, pe baza recomandării premierului, vor fi desemnați vicepremierii și miniștrii”, a declarat Vladimir Putin, subliniind că președintele va fi obligat să numească în funcții candidați desemnați. „Cu alte cuvinte, președintele nu va mai putea respinge candidații aprobați de Parlament pentru aceste funcții”, a explicat Vladimir Putin, conform agenției Tass.
Vladimir Putin i-a mulțumit lui Dmitri Medvedev pentru activitate și l-a rugat să rămână în funcție până la numirea unui nou Cabinet.
Foto:Дмитрий Медведев / Facebook