Guvernul Ucrainei a aprobat proiectul acordului de asociere cu Uniunea Europeană
Guvernul Ucrainei a aprobat, miercuri, proiectul acordului de asociere cu Uniunea Europeană, în pofida presiunilor exercitate de Rusia, care se opune apropierii fostei republici sovietice de Blocul comunitar, relatează AFP.
„Textul acordului de asociere tocmai a fost aprobat”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului de la Kiev.
„Guvernul ucrainean a aprobat în unanimitate acest document. Este un pas important”, a spus, la rândul său, ambasadorul Uniunii Europene în Ucraina, Jan Tombinski.
Ucraina speră să semneze acordul cu UE în noiembrie, cu ocazia summitului Parteneriatului Estic, programat la Vilnius.
Bruxellesul a anunțat disponibilitatea semnării acordului dacă Ucraina va face progrese în respectarea principiilor statului de drept și dacă va fi reanalizat dosarul fostului premier Iulia Timoșenko, aflată în detenție din 2011.