Hezbollah a lansat zeci de drone și rachete spre Israel /Guvernul Netanyahu RESPINGE inițiativa de stabilizare propusă de Macron

Publicat: 14 06. 2024, 15:15

This browser does not support the video element.

Grupul islamist Hezbollah a lansat zeci de drone și rachete din Liban spre nordul Israelului, multe fiind interceptate de armata israeliană, dar, în pofida escaladării confruntărilor militare, Guvernul Benjamin Netanyahu a respins inițiativa președintelui Franței, Emmanuel Macron, de formare a unui grup internațional de reducere a tensiunilor.

Armata israeliană a anunțat că din sudul Libanului au fost lansate 16 drone în ultimele 12 ore, iar 11 au fost interceptate, conform cotidianului The Jerusalem Post.

De asemenea, au fost lansate aproximativ 40 de rachete, dintre care multe au fost doborâte de sistemele antibalistice israeliene.

Cel puțin două persoane au fost rănite în nordul Israelului, în zona Katzrin (Golan), au declarat oficiali citați de cotidianul The Times of Israel. Din cauza atacurilor Hezbollah, în nordul Israelului au izbucnit cel puțin 15 incendii de vegetație.

Mișcarea șiită libaneză Hezbollah a confirmat lansarea de rachete Katiușa și Falaq spre șase baze militare din nordul Israelului.

Atacurile Hezbollah sunt o ripostă la un raid aerian israelian efectuat în zona Jouaiyya din sudul Libanului. Atacul s-a soldat cu moartea unui comandant Hezbollah, Taleb Abdullah.

Israelul respinge o inițiativă diplomatică a Franței

Președintele Franței, Emmanuel Macron, a propus crearea unui grup din care să facă parte Statele Unite și Israelul, pentru stabilirea unei zone demilitarizate în sudul Libanului.

Dar ideea a fost respinsă de Guvernul Benjamin Netanyahu.

”În contextul războiului din Fâșia Gaza, Franța a adoptat politici ostile față de Israel. Franța ignoră atrocitățile comise de Hamas. Israelul nu va fi parte a inițiativei propuse de Franța”, a declarat ministrul israelian al Apărării, Yoav Gallant.

Mișcarea islamistă șiită Hezbollah, susținută de Iran, a lansat constant atacuri asupra Israelului ca ripostă la ofensiva israeliană din Fâșia Gaza.

Foto: Profimedia

Citește și:

Marcel Ciolacu, la finalul ședinței Consiliului Național: PSD va avea candidat propriu la alegerile prezidențiale

Explozie puternică într-un centru comercial din Nussbaumen, Elveția: Doi oameni au MURIT, alți 11 sunt răniți