Hezbollah a lansat zeci de RACHETE spre Israel /Cadavrele a trei ostatici israelieni au fost recuperate din Fâșia Gaza
Mișcarea islamistă Hezbollah a lansat, vineri, aproximativ 75 de rachete spre nordul Israelului, iar aviația militară israeliană a efectuat raiduri în sudul Libanului, în timp ce armata israeliană continuă ofensiva în Fâșia Gaza, unde au fost găsite cadavrele a trei ostatici.
Armata israeliană a anunțat că aproximativ 75 de rachete au fost lansate din sudul Libanului, multe fiind interceptate de sistemele antibalistice. Două persoane au fost rănite în Israel, în atacul revendicat de organizația șiită Hezbollah, care susține că a vizat o bază militară israeliană din zona Katzrin, potrivit site-ului Ynetnews.com. O casă a fost distrusă în localitatea Merom HaGalil.
”Asistăm la intensificarea atacurilor lansate de Hezbollah. Rachetele nu cad doar în zona frontierei, ci pătrund adânc pe teritoriul israelian. Cerem armatei israeliene să escaladeze bombardamentele în sudul Libanului, nu ne putem permite pierderea controlului asupra nordului țării”, a reacționat Consiliul regional din Merom HaGalil.
În replică la atacurile Hezbollah, avioane militare israeliene au bombardat poziții islamiste din sudul Libanului, în zonele Yiron, Deir Seryan, Kfarhamam și Odaisseh, potrivit cotidianului Haaretz. De asemenea, un vehicul în care se aflau militanți islamiști a fost atacat în zona Majdal Aanjar.
Cadavrele a trei ostatici, găsite în Fâșia Gaza
Armata israeliană a descoperit, în Fâșia Gaza, cadavrele a trei ostatici israelieni răpiți din sudul Israelului pe 7 octombrie 2023.
”Sunt cu inima zdrobită din cauza găsirii cadavrelor celor trei ostatici (…). Eu și soția mea suntem alături de familii. Vom aduce acasă toți ostaticii, vii sau morți”, a reacționat premierul Benjamin Netanyahu, citat de cotidianul The Times of Israel.
Un militar israelian a fost ucis vineri, în Fâșia Gaza, în confruntări cu militanți islamiști. Până acum, armata israeliană a pierdut 280 de militari în ofensiva împotriva grupului Hamas.
Armata israeliană a intervenit în Fâșia Gaza ca ripostă la atacurile teroriste din 7 octombrie 2023, soldate cu aproximativ 1.160 de morți și peste 3.400 de răniți în sudul Israelului. Bilanțul ofensivei militare israeliene este de cel puțin 35.303 morți și 79.261 de răniți în Fâșia Gaza, conform autorităților palestiniene. Guvernul Benjamin Netanyahu a admis că aproximativ 30.000 de persoane au fost ucise în confruntările din Fâșia Gaza, dar a transmis că 14.000 erau „teroriști”. Guvernul israelian contestă bilanțul raportat de autoritățile medicale subordonate grupului Hamas.
Foto: Profimedia
Citește și: