Hidrocentrala din orașul rus Novosibirsk, evacuată în urma unei alerte cu bombă

Publicat: 29 01. 2016, 09:19

Potrivit reprezentanților centralei, 231 de muncitori au fost evacuați după primirea apelului telefonic.

Olesia Tarasova, purtătoarea de cuvânt a centralei deținute de Rushidro, a precizat că hidrocentrala funcționează normal, iar câini special antrenați caută eventualul dispozitiv exploziv.

„Ministerul pentru Situații de Urgență ne-a alertat cu privire la apelul telefonic la ora 8.58 (4.58, ora României). Specialiștii noștri nu au găsit nimic în centrală”, a declarat ea.

Novosibirsk este un oraș situat în vestul Siberiei, la aproximativ 3.000 de kilometri est de Moscova.