Hillary Clinton a cerut Egiptului „să nu se răzgândească în privința democrației”

Hillary Clinton a cerut Egiptului să nu se răzgândească în privința democrației
Publicat: 14/06/2012, 23:44
Actualizat: 16/06/2012, 12:16

Secretarul american de Stat, Hillary Clinton, a lansat joi un apel către Egipt pentru ca această țară „să nu se răzgândească în privința democrației”, după decizia Înaltei Curți Constituționale de a considera Parlamentul majoritar islamist drept „anticonstituțional”, relatează AFP.

„Nu se poate să se întoarcă înapoi de la ceea ce reprezintă tranziția democratică cerută de poporul egiptean”, a declarat Hillary Clinton, în timpul unei conferințe de presă purtată împreună cu secretarul american al Apărării, Leon Panetta.

Purtătorul de cuvânt al Departamentului american de Stat, Victoria Nuland a declarat că Statele Unite analizează decizia Înaltei Curți Constituționale, dar că speră ca poporul egiptean să „obțină lucrurile pentru care a luptat” în timpul revoltei care a dus la înlăturarea lui Hosni Mubarak de la putere, în 2011.

Nuland a mai declarat că Washingtonul speră pentru egipteni „un sistem de guvernare liber, corest, democratic și transparent, guvernare care să reprezinte dorința poporului, un Parlament și un președinte ales în această manieră”.

Statele Unite și-au exprimat îngrijorarea privind riscul de o întoarcere în trecut a Egiptului, după introducerea unei legi de urgență, care a fost în vigoare timp de 30 de ani, care prevede dispoziții acordate polițiștilor și instituțiilor judiciare în afara de dreptul comun, în special recurgerea la Tribunale de excepție și restricții aduse libertăților publice.

„Suntem de asemenea îngrijorați de reintroducerea anumitor responsabilități, care par să confere autorităților puteri mari de a reține persoane în timpul acestei perioade din preajma alegerilor”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Nu e banc! Cu cât se vinde ciocolata Dubai la Târgul de Crăciun din Sibiu
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...