Hillary Clinton, descrisă drept o femeie ”slabă” și lipsită de eleganță
Hillary Clinton, care este considerată o pretendentă serioasă la succesiunea lui Barack Obama la Casa Albă, în 2016, declara în martie că Putin caută să „retraseze” frontierele Europei de Est, așa cum a făcut Adolf Hitler în anii ’30.
„E mai bine să nu intri într-o dispută cu femeile. Însă doamna Clinton nu a fost niciodată elegantă în declarații. Cu toate acestea, ne-am întâlnit după aceea și am purtat discuții cordiale la diferite evenimente internaționale”, a declarat ironic președintele rus, care își cultivă imaginea de macho și care s-a făcut remarcat uneori printr-iun limbaj înflorit și formule-șoc.
„Atunci când oamenii depășesc limitele o fac nu pentru că sunt prea puternici, ci pentru că sunt prea slabi. Dar poate că slăbiciunea nu este cea mai rea dintre caracteristici pentru o femeie”, a continuat el zâmbind.
„Când aud asemenea declarații mă gândesc că cei care le fac nu au niciun argument de valorificat. În ceea ce privește politica americană, este clar că Statele Unite continuă politica cea mai agresivă și mai dură, pentru a-și apăra interesele”, a subliniat președintele rus.
Rusia, care a anexat Crimeea, o provincie din sudul Ucrainei, în urma unui referendum, este acuzată de către Occident că destabilizează estul Ucrainei, o zonă în care separatiști proruși au preluat controlul asupra mai multor orașe.